Mișcare-surpriză a protestatarilor: Nu s-au prezentat la negocieri la Ministerul Finanțelor, ci au cerut o amânare

14_11zon

Dimensiune font:

| 14-01-2024 15:44

Reprezentanţii protestatarilor din transporturi şi agricultură nu s-au prezentat la întrevederea de la Ministerul Finanţelor de la ora 11.00 şi au solicitat amânarea discuţiile pentru duminică, la ora 14.00.

„Din motive care nu ne sunt cunoscute, delegaţia acestora nu s-a prezentat la întrevedere şi a solicitat amânarea discuţiilor pentru ora 14.00. Reprezentanţii MF rămân deschişi la orice propunere de reprogramare a întâlnirii sau la stabilirea unei noi modalităţi de comunicare pentru a aborda revendicările şi problemele ridicate”, arată comunicatul de presă al Ministerului de Finanţe.

Din partea Ministerului Finanţelor s-au prezentat la întâlnirea de duminică dimineaţă, care a fost reprogramată, ministrul Marcel Boloş Nicoleta Cârciumaru, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, secretarul de stat Carmen Moraru, secretarul general adjunct Petronel Munteanu, dorectorul general al direcţiei generale de legislaţie fiscală şi reglementări vamale şi contabile Iulian Ardeleanu, Teodor Georgescu, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Ion Cupa, preşedintele Autoritatăţii Vamale Române, Claudiu Ardeleanu, director general Proceduri Vamale in Domeniul Produselor Accizabile, Marcel Mutescu, director general a l Managementului Riscului şi Investigaţii Vamale, Alexandru Dudu, Director General Coordonare Control Vamal şi George Vascea, director general adjunct Coordonare Control Vamal.

Negocierile de sâmbătă

Reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au avut, sâmbătă, întrevederi cu ministrul Agriculturii Florin Barbu şi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Unul dintre liderul fermierilor, Dănuţ Andruş a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Agriculturii Florin Barbu, că mai multe solicitări au fost acceptate, printre care şi amânarea ratelor, explicând că este vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă care se află la avizare şi despre care a primit promisiuni că va fi aprobată în următoarea şedinţă de Guvern. El a adăugat că protestele probabil vor continua deoarece mai sunt revendicări care ţin de alte ministere. Florin Barbu a precizat că, din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, protestul este închis. A fost încheiat un proces verbal cu ministrul PSD privind parte din revendicările fermierilor.

De asemenea, Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă seara, la finalul întâlnirii avute cu protestatarii, că a semnat o minută împreună cu reprezentanţii acestora şi a adăugat că sunt lucruri pe care le poate face şi pentru acestea s-a angajat. Social-democratul a mai precizat că lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit.

Prin urmare, au fost stabilite şase puncte care pot fi implementate în termen de 30 de zile. Printre ele se numără stabilirea unor culoare dedicate la frontiere şi în Portul Constanţa care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene, reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă sau stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor la maximum 5%.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ofensiva secretă a lui Putin în Europa: ambuscade, sabotaj, spionaj și activarea 'lupilor singuratici'
13/05/2024 13:50

În ultimele zile alarmele s-au inmultit, iar pe harta continentului s-au aprins multe „luminiţe” rosii. Raportand incidente, evidentiind coincidente, in timp ce la Kiev s-a anuntat că a fost ...

Poliția Română de Frontieră constată o creștere a numărului de ucraineni care fug de înrolare
13/05/2024 13:35

Politia Romană de Frontieră afirmă că, in acest an, s-a inregistrat o crestere a numărului de bărbati ucraineni care incearcă să intre ilegal in Romania, intr-un moment cand armata caută noi recruti ca ...

Autostrada Transilvania, închisă pentru un exercițiu NATO
13/05/2024 09:31

Circulatia pe autostrada A3, oprită astăzi! CNAIR inchide luni lotul Chetani – Campia Turzii, pentru un exercitiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Romane informează că ast ...

Decizie surpriză în Rusia. Vladimir Putin l-a schimbat pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al Apărării
13/05/2024 09:23

Presedintele rus Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al Apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu In guvernul anterior, Belousov a fost prim-viceprim-ministru. Andrei ...

Nuntă cu mare fast în Teleorman: paradă cu mașini scumpe și străzi blocate. Un Rolls Royce decapotabil a transportat rochia de mireasă
13/05/2024 09:21

Lux si opulentă la o nuntă care a avut loc sambătă, 11 mai, in localitatea teleormăneană Buzescu. Străzile si trotuarele au fost transformate intr-un podium, organizatorii fastuosului eveniment asigurand ...

Rusia susține că a distrus un sistem PATRIOT din Ucraina. Kievul vrea singurul sistem funcțional PATRIOT din România
13/05/2024 09:18

Armata rusă a distrus o divizie ucraineană a unui sistem de rachete antiaeriene Patriot fabricat in SUA intr-o pozitie de luptă in decurs de 24 de ore, a informat sambătă Ministerul rus al Apărării. „ ...

Breaking | Marcel Ciolacu anunță ridicarea vizelor pentru SUA
12/05/2024 22:25

Premierul Marcel Ciolacu face anuntul asteptat de ani de zile: romanii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători in SUA incă de anul acestaa. „Anul fiscal in SUA se termină in septembrie. Eu ...

Dosar inedit: Bărbat de 52 de ani, deghizat în prostituată, a păcălit mai mulți bucureșteni și le-a furat banii
12/05/2024 20:55

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au pus in aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, intr-un dosar penal de furt, in cazul unui b ...

În curând, un nou sortiment de pâine
12/05/2024 19:00

Specialistii britanici au in lucru un un nou sortiment de paine. Este la fel de sănătoasă ca painea din făină integrală, dar cu aspect si gust de paine albă. Noul sortiment este destinat in primul ra ...

Sfârșit tragic pentru un șofer de TIR român - Ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod, în Belgia
12/05/2024 18:29

In noaptea de vineri spre sambătă, un sofer roman de camion a fost ucis pe o autostradă din Valonia cand cineva a aruncat un capac de canalizare de pe un pod. Parchetul a deschis o anchetă, relatează presa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei