Motivul asasinării lui Soleimani: Donald Trump a dezvăluit, în sfârșit, totul
Dimensiune font:
Acțiunile din ultima săptămână din Orientul Mijlociu au fost unele dintre cele mai agresive la adresa Statelor Unite, cu un avion ucrainean reprezentând pagube colaterale. Pretextul pentru toate a fost asasinarea lui generalului iranian Qassem Soleimani, la ordinul lui Donald Trump.
Justificarea iranienilor pentru tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână ține de asasinarea lui Soleimani, iar motivul atacului cu o dronă americană nu a fost foarte clar, până la această oră. Știam că Donald Trump a dat ordinul cu pricina, dar nu era clar de ce ar fi apelat la un asemenea gest extrem, pe data de 3 ianuarie, la Bagdad.
Iraq Airport Attack
Din câte se pare, acțiunile sale s-au bazat pe niște informații conform cărora generalul iranian punea la cale ”sa arunce în aer ambasada” SUA, au transmis cei de la Reuters.
”Am prins un monstru şi l-am eliminat. Am făcut asta pentru că încerca să ne arunce în aer ambasada”, a spus Trump în cadrul unui eveniment organizat la Casa Albă. Deși nu vom afla niciodată dacă pretextul este pe aceeași linie cu justificarea lui Bush de a ataca Irakul în urmă cu aproximativ 18 ani, din păcate, s-ar putea ca urmările asasinării lui Soleimani să fie suferite de noi toți. Ca referință, George Bush a insistat în 2002 că atacă Irakul datorită unor dovezi că ar avea arme de distugere în masă (WMDs). Nu s-au găsit niciodată dovezi în acest sens, dar războiul a durat aproape două deceni, cu foarte multe victime, de ambele tabere.
”Am făcut acest lucru şi din alte motive foarte evidente – cineva a murit, unul dintre militarii noştri a murit, au fost oameni răniţi foarte grav cu numai o săptămână înainte”, a adăugat liderul american. Partea ”amuzantă”, dacă o putem numi așa, este că, la scurt timp după atacul de pe 3 ianuarie de la Bagdad, Donald Trump a spus cât se poate de abstract că gestul cu pricina a fost necesar pentru ”a opri” un război. Urmările acelei ”opriri” sunt mai violente în fiecare zi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau