O minciună bântuie pe net: CEDO ar obliga România să recunoască „familiile” formate din persoane de același sex

28

Dimensiune font:

| 19-01-2023 14:29

„Hotărâre istorică a CEDO: Statele din Consiliul Europei, inclusiv România, sunt obligate să recunoască și protejeze familiile formate din persoane de același sex” este doar unul dintre titlurile apărute în cursul zilei de marți, în presa din țara noastră.

Cu doar câteva excepții, Hotnews sau Știrile Pro TV, majoritatea a anunțat mai mult sau mai puțin același lucru. În realitate, însă, titlurile de acest gen sunt false și nu au nicio bază reală.

CEDO s-a pronunțat marți împotriva Rusiei în cazul Fedotova vs. Rusia, în care niște activiști LGBT au reclamat statul rus pentru că nu le recunoaște statutul de familie. Mai precis, aceștia s-au prezentat la starea civilă, iar oficialii le-au replicat că în conformitate cu legea rusească, familiile sunt reprezentate de uniunile dintre un bărbat și o femeie. Petenții au reclamat Rusia la CEDO, iar instanța le-a dat dreptate, hotărând că Rusia trebuie să adopte o legislație care să le permită cuplurilor LGBT să fie recunoscute drept „familii”.

În acest context, asociația Accept, cunoscută pentru minciunile exprimate fără jenă în spațiul public, a publicat o reacție în care a afirmat că „statele semnatare ale Convenției Europene au obligația pozitiva să asigure, fără discriminare, recunoașterea legală a cuplurilor LGBTI, indiferent de opinia unui segment din societate”. Afirmă Accept: „Prin hotărârea pronunțată astăzi, 17 ianuarie, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex”.

Decizia de marți a CEDO se poate aplica numai Rusiei, pentru că este vorba despre un caz împotriva statului rus, dacă acest stat dorește.

Pentru ca o decizie a CEDO să afecteze direct România, atunci trebuie să fie un caz sau mai multe, împotriva țării noastre. Aceste cazuri există și au fost deschise de activiștii homosexualității, urmând ca CEDO să se pronunțe.

Dar, chiar și dacă România ar pierde la CEDO în fața activiștilor LGBT, trebuie să precizăm că CEDO nu are nicio putere sau modalitate concretă prin care să oblige țara noastră să facă ceva.

Un exemplu faimos este cel al „cazului închisorilor”. România a fost condamnată la CEDO, în 2017, pentru condițiile din închisori, curtea constatând că țara noastră are prea puține celule și prea mulți deținuți. Ce-a făcut România ? Aproape nimic. Din 2017 și până în 2025, România trebuia să asigure minimum patru metri pătrați pentru fiecare deținut, dar și condiții decente celor încarcerați.

De atunci și până în prezent, statul român nu a amenajat niciun loc de detenție nou, după cum remarca Europa Liberă.

În aceeași situație se va afla și dacă va pierde la CEDO cazul declanșat de activiștii LGBT. Decizia de a legifera, într-un fel sau altul, rămâne la latitudinea României, prin Parlament. Cu alte cuvinte, va depinde de persoanele care sunt deja sau pe care românii le vor trimite în Parlament

În concluzie, afirmația conform căreia „CEDO obligă România să recunoască familiile de același sex” este falsă

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

La numai 14 ani, violator și producător de materiale pornografice
18/05/2024 00:07

Procurorii DIICOT Hunedoara si colegii lor, politistii de la Inspectoratul Judetean de Politie au avut, ieri, de rezolvat un caz care cutremurat chiar si pe cei mai experimentati. Ei au retinut un minor de numa ...

Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei