S-au terminat concediile. Cozi interminabile la granița de Vest a României

autostrada  1-sibiu-pitesti

Dimensiune font:

| 29-08-2021 08:25

Șoferii care ies din țară prin punctele de trecere de la Nădlac pot aștepta până la 150 de minute.


Sfârșitul lui august înseamnă și sfârșitul concediilor românilor care lucrează în Vest. Veniți acasă la începutul acestei luni, românii se reîntorc în țările care i-au adoptat, însă drumul spre Vest este unul anevoios care le pune la încercare nervii șoferilor și pasagerilor. Practic, frontierele s-au blocat. Pe autostradă se așteaptă peste 150 de minute, conform aplicației Info Trafic, pentru a putea ieși din țară și nici pe DN 7, tot prin Nădlac, situația nu este mult mai fericită: 120 de minute este timpul estimat de așteptare. În această dimineață, însă, chiar și frontiera de la Turnu – cea care de cele mai multe ori era pe „verde” timpii de așteptare fiind de doar câteva minute, era sub asediul celor care părăsesc România. Se aștepta cel puțin 45 de minute la vama din Turnu, singura frontieră încă ferită de aglomerare din Arad fiind cea de la Vărșand.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră, în ultimele 24 de ore frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 44.000 de persoane şi 16.800 de mijloace de transport (4.400 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 30.000 de persoane cu 9.500 mijloace de transport și 2.100 automarfare.

„Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate”, transmit autoritățile, scrie Aradon.

De ce sunt tot mai mulți șoferi neatenți la volan? Mașinile noi, periculoase. Titi Aur: Tânărul e nepregătit. Mult mai inconștient
Pilotul profesionist Titi Aur a explicat pentru DC News de ce sunt tot mai mulți șoferi neatenți la volan și vedem tot mai des pe șosele incidente la limita unei tragedii.

”Generațiile de șoferi se schimbă. Avem generația mai veche de șoferi care a trecut printr-o școală mai bună decât în zilele noastre. A trecut prin niște experiențe și niște sfaturi. Vă dau un exemplu, eu am împlinit 40 de ani de când am permisul de conducere. De la 17 ani și jumătate am permisul de conducere. Când am luat permisul de conducere, adică în 1981 am făcut teorie, la care dacă lipseam o singură zi de teorie atunci trebuia să vin altădată, altfel nu puteam să trec mai departe. Îmi dădea diplomă de absolvire de școală de șoferi după ce treceam un fel de Bacalaureat. Adică trebuia mai întâi să iau examenul la școala de șoferi și după să mă duc la examenul propriu-zis pentru carnet. Am făcut conducere de noapte, am făcut poligon, am făcut conducere de zi, deci se făceau toate astea și trebuia prima dată să treci de școala de șoferi și pe urmă să mergi la examen. În ziua în care am luat permisul de conducere, s-a întâmplat la 17 ani și jumătate, miliția de atunci nu a realizat pentru că eu fiind născut în 25 decembrie ei calculau anul repede și ieșea, dar asta se întâmpla în iunie și eu împlineam tocmai în decembrie anii, dar asta a fost așa o excepție, o greșeală a lor sau nu au ținut cont, la Poliția Rutieră, când ne-a înmânat permisele de conducere în județul Vaslui, căpitanul circulației de atunci ne-a ținut o oră și jumătate de conducere defensivă. Ne-a ținut un întreg discurs care ne-a impresionat și ne-a atras atenția. Se făceau niște lucruri mult mai bine așezate ca acum.

S-a ajuns așa să facem totul cât mai ieftin și să spunem cât mai puține, iar examinarea se face superficial și generațiile se schimbă. Adică cei mai bătrâni se retrag sau conduc mai puțin, iar cei tineri, care sunt și cel mai puțin pregătiți îi vezi tot mai activi pe stradă. Ce înseamnă asta? Nu sunt pregătiți, apoi că nu au partea asta de conducere defensivă, de conștientizare absolut deloc activată și mai avem o problemă.

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:58

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Vestea care îl va scoate din sărite pe Zelenski: NATO a indentificat numai două sisteme Patriot disponibile
13/06/2024 22:46

Membrii NATO nu au identificat decat două sisteme de apărare antiaeriană de tip Patriot sau SAMP/T care ar putea fi livrate Ucrainei, au recunoscut joi reprezentanţii mai multor state aliate, conform AFP. S ...

Acord istoric pe axa SUA – Ucraina: documentul care îl va scoate din sărite pe Vladimir Putin
13/06/2024 21:59

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei impotriva invadatorilor ruşi. Ac ...

Vin dronele Bayraktar! MApN a început recepția echipamentelor care cresc forța aeriană a României
13/06/2024 20:48

Fortele Terestre Romane au inceput, in cursul acestei săptămani, procedurile de receptie calitativă si cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, anuntă MApN. „ ...

A fost pus pe masă cel mai negru scenariu: război între NATO și Rusia / Alianța se bazează pe 300.000 de soldați, care să fie mobilizați rapid
13/06/2024 19:00

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, intr-un moment in care ea trebuie să facă faţă a ...

Germania lasă Ucraina cu ochii în soare după eșecul de la europarlamentare: Scholz nu mai trimite sistem Patriot
13/06/2024 18:25

Ministrul german al apărării Boris Pistorius a declarat joi că ţara sa nu poate furniza Ucrainei incă un sistem antiaerian Patriot, după ce a oferit deja trei Kievului, estimand că alţi aliaţi ai Ucrai ...

La summitul G7 din Italia va participa şi Papa Francisc
13/06/2024 15:15

Summit-ul G7 al celor mai dezvoltate state din lume incepe joi in sudul Italiei. Pe langă cei şapte membri – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Germania, Japonia, Franţa şi Italia – alătur ...

HARTA/Vremea se schimbă radical în toată țara: Vine urgia, cu furtuni extrem de puternice și vijelii/ HARTĂ
13/06/2024 14:11

      Meteorologii ANM anuntă pentru joi Cod galben de caniculă in Bucuresti si 14 judete pe parcursul zilei. Începand de la ora 17, vremea se va schimba si va intra in vig ...

Marius Paul Constantinescu, în prezent pensionat, acuzat că în 2007, când era ofițer de poliție la IPJ Constanța, ar fi înlocuit 14,661 kilograme de bijuterii cu bucăți de piatră, lemn, sticlă și agrafe de păr.
13/06/2024 14:03

Tribunalul Constanta a hotărat in 27 mai incetarea procesului penal in cazul comisarului Marius Paul Constantinescu, in prezent pensionat, acuzat că in 2007, cand era ofiter de politie la IPJ Constanta, ar fi ...

George Tuță își proclamă victoria la Sectorul 1: S-a votat 'pentru schimbare'. Hai să facem treabă! / Ce promisiune le face oamenilor
13/06/2024 13:24

  George Tută   „Am incheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii si al atentiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la inchide ...

INCREDIBIL. Ministerul Apărării a demarat mutilarea Cercului Militar Național din București
12/06/2024 20:56

Una dintre clădirile istorice simbol ale Capitalei si Romaniei a inceput să fie mutilată arhitectonic de către „geniile” din conducerea Ministerului Apărării Nationale, pentru un scop comercial. Cop ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei