Trei agenți de poliție din Iasi au fost trimiși în judecată pentru luare de mită

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 05-03-2024 20:44

Ofițerii anticorupție din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Iași au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriul din data de 21.02.2024, a unui număr de 3 inculpaţi, agenți de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și 6 inculpați, conducători auto, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Din conținutul cercetărilor a rezultat că, unul dintre inculpați, în calitate de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi din judeţul Iaşi, cu atribuţii pe linia controlului rutier, în cadrul unei rezoluţii infracţionale unice, a pretins și primit sume de bani de la conducătorii auto pe care-i oprea in trafic pentru a nu-i sancţiona contravenţional.

Astfel, în perioada mai – iunie 2023, acesta, singur sau împreună cu un alt inculpat, la rândul său agent de poliție în cadrul Postului de Poliţie Lespezi din judeţul Iaşi, a săvârșit 12 acte materiale de luare de mită asupra unor conducători auto opriți în trafic, cărora le-a pretins diverse sume de bani și a primit sume cuprinse între 50 și 300 de lei pentru neaplicarea măsurilor legale, respectiv contravenții la regimul rutier pentru săvârșirea unor abateri.

Cu titlu de exemplu, una dintre faptele probate de către polițiștii DGA și procuror este cea din data de 16.05.2023, când cu prilejul controlului traficului rutier pe raza localităţii Buda, comuna Lespezi din judeţul Iaşi, inculpatul, împreună cu colegul său polițist, au oprit o autoutilitară încărcată cu lemne. Pentru a nu i se efectua controlul asupra autoutilitarei, conducătorul auto a mers la autoturismul de poliţie şi pe geam, in dreptul

Advertisement
recommended by

 

GLAMI
Geci emblematice la prețuri uimitoare!
Nu rata oportunitatea de a lua una!
VEZI OFERTA
inculpatului a introdus mâna in autoturismul de poliţie şi a lăsat să cadă înăuntru suma de 100 lei. Cei doi agenţi nu au mai procedat la efectuarea controlului, iar inculpatul a luat de jos suma de 100 lei pe care a introdus-o în buzunar, şi mai tarziu a dat jumătate din sumă colegului său polițist.
Pe cale de consecință, față de cel de-al doilea inculpat, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Lespezi din judeţul Iaşi, având atribuţii pe linia controlului rutier, s-a reținut că, împreună cu primul inculpat, prin adoptarea unei rezoluții infracționale unice, a primit mită de la conducători auto, în contextul a 3 acte materiale de luare de mită. Acesta a solicitat sume de câte 100 de lei, din care a primit de fiecare dată câte 50 de lei, pentru a nu aplica măsurile legale de sancționare asupra unor conducători auto opriți în trafic pentru control.

Referitor la cel de-al treilea inculpat s-a stabilit că, în calitatea sa de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Cristeşti din judeţul Iaşi, având atribuţii pe linia controlului rutier, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a adoptat o rezoluţie infracţională unică, constând în pretinderea și primirea unor sume de bani de la conducătorii auto pe care-i oprea în trafic. Din cercetări a rezultat că, în 8 cte materiale documentate tot în lunile mai și iunie 2023, inculpatul a pretins și primit sume în general de 50 euro și/sau 100 de lei, pentru a a nu aplica sancțiuni cu privire la nereguli constatate.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

„Sistemele Patriot nu sunt soluția magică pentru Ucraina”, avertizează șeful Pentagonului
28/04/2024 00:16

Secretarul Apărării al SUA a avertizat că livrarea de sisteme Patriot către Ucraina nu este motiv să ne culcăm pe o ureche. El a atras atentia că aceste sisteme nu sunt „glontul fermecat”. „SUA vo ...

Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit
28/04/2024 00:11

Autocisterna incărcată cu etanol s-a răsturnat in judetul Vrancea, pe E85, in zona orasului Mărăsesti. Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de interventie, o autospecială ...

Cum scăpăm definitiv de furnici cu doar trei ingrediente ieftine și eficiente pe care le avem la îndemână
28/04/2024 00:09

Furnicile pot fi un dăunător enervant imediat ce incepe vremea mai caldă, dar le puteţi tine la distantă cu usurintă, fără a fi nevoie să folosiţii substante chimice toxice. Un expert in curăţenie s ...

Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
28/04/2024 00:06

Au mai rămas doar cateva zile pană cand romanii vor celebra Pastele, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Gospodinele sunt cu pregătirile in toi, astfel că ouăle rosii, pasca, ...

După Slănic, se întâmplă la Cluj: o stradă a luat-o la vale
28/04/2024 00:04

O bucată dintr-o stradă s-a surpat peste noapte, pe o portiune de aproximativ 20 de metri, la Cluj-Napoca. Cu doar o săptămană inainte, locuitorii au alertat autoritătile cu privire la riscul de surpare a ...

Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”
27/04/2024 18:34

Economia Rusiei nu isi poate permite să castige sau să piardă războiul din Ucraina, spune un specialist in domeniu. Asta pentru că Rusia nu poate să suporte costurile de reconstructie si securizare a Ucra ...

România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
27/04/2024 17:20

Pentagonul pregăteste mult timp livrările de munitie către Ucraina, iar armele americane au un traseu bine stabilit prin Europa pentru a ajunge in posesia trupelor ucrainene. In urma aprobării de la Washin ...

Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
27/04/2024 11:24

Taiwanul a raportat sambătă o reluare a activităţii militare chineze in apropierea insulei, 12 avioane trecand linia mediană sensibilă a stramtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Ant ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei