Land Rover se desparte de modelul Defender prin trei ediţii speciale
Dimensiune font:
Compania britanică Land Rover a declarat că va lansa trei versiuni de colecţie ale SUV-ului Defender, a cărui producţie se va încheia în luna decembrie, susţine Autoplay.
Prima dintre ele este Defender Heritage Edition, care îşi are inspiraţia în primele automobile create de Land Rover, completată de câteva aspecte moderne şi de caroseria verde aflată în contrast cu plafonul alb. Ea va fi construită într-un număr de 400 de unităţi şi va avea un preţ de pornire de 27.800 de lire sterline.
Defender Adventure Edition a fost fabricată pentru cei care apreciază atitudinea modelului de „a merge oriunde şi a face orice”, beneficiază de o protecţie suplimentară a părţii de sub maşină şi se deplasează pe anvelope Goodyear MT/R. Producţia sa va fi limitată la 600 de exemplare, cu un preţ de pornire de 43.495 de lire sterline.
Cea de-a treia variantă se numeşte Defender Autobiography Edition şi este cea mai luxoasă dintre ele, fiind echipată cu un motor capabil să dezvolte între 122 CP şi 150 CP, alături de un cuplu cuprins între 360 Nm şi 400 Nm. Doar 80 de unităţi vor fi disponibile pe piaţă şi vor costa minimum 61.845 de lire sterline.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau