Surprinse la teste
Dimensiune font:
Constructorul auto japonez Nissan lucrează la o variantă actualizată a crossover-ului Qashqai, pe care o va echipa cu noi tehnologii şi sisteme de asistenţă şi o va dezvălui în acest an.
Noul automobil a fost surprins deja în timp ce se deplasa pe drumurile publice din Europa, într-o formă camuflată, iar din fotografiile publicate de revista britanică Auto Express se observă că Nissan a ales să mascheze partea din faţă şi pe cea din spate, sugerând astfel că modificările exterioare vizează barele de protecţie, capota, grila radiatorului şi blocurile optice.
Oficialii Nissan au confirmat că acest facelift efectuat asupra modelului Qashqai va implica şi instalarea tehnologiei „Piloted Drive”, care va permite deplasarea autonomă pe autostrăzi şi drumuri expres.
Jaguar E-Pace
Producătorul auto britanic Jaguar lucrează la un crossover de dimensiuni mai mici decât cele ale actualului F-Pace, despre care se presupune deocamdată că va adopta denumirea „E-Pace”.
O versiune camuflată a acestui automobil a fost văzută de curând pe drumurile publice din Marea Britanie, iar din fotografiile publicate de revista Auto Express se observă cât se poate de bine forma viitorului SUV. Totodată, vehiculul ar urma să beneficieze de numeroase elemente de design împrumutate de la F-Pace.
Se aşteaptă ca noul model Jaguar să fie echipat doar cu motoare în patru cilindri şi să debuteze pe piaţă în cel mult doi ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau