Vânzările Dacia în Germania au crescut de trei ori mai rapid decât piaţa
Dimensiune font:
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au avansat în primul trimestru cu 14,5%, de aproape trei ori mai rapid decât piaţa, la 11.423 unităţi. Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,6% în primul trimestru, faţă de 1,5% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dintre cele 33 de mărci analizate, 18 au înregistrat creştere, în timp ce Toyota a stagnat, iar restul au consemnat scăderea livrărilor. Şapte mărci au avut o evoluţie a vânzărilor mai bună decât Dacia, cea mai mare creştere fiind înregistrată de Jaguar, cu 36%, la 1.367 unităţi. Vânzările liderului pieţei, Volkswagen, au urcat cu 3,6% în primele trei luni ale anului, la 148.568 autoturisme.
Piaţa germană a autoturismelor noi a avansat în martie cu 5,4%, la 296.408 unităţi.
Vânzările mărcii Renault, parte a grupului francez cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au scăzut cu 2,8% în primul trimestru, la 24.979 maşini, în timp ce în luna martie au înregistrat o creştere de 2,3%, la 11.606 unităţi.
Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa, unde constructorul de la Mioveni îşi continuă evoluţia bună, cu o creştere a vânzărilor în primul trimestru cu 25,5%, cea mai puternică în rândul mărcilor de volum, la 28.349 unităţi, susţinută de un avans de peste 50% în luna martie, de asemenea cel mai ridicat de pe piaţa franceză. În luna martie, înmatriculările Dacia în Franţa au crescut cu 52,7%, la 10.305 de maşini.
În martie, Dacia a vândut 4.973 vehicule şi pe piaţa britanică, în creștere cu 201,21% față de perioada similară din 2013, când a înmatriculat 1.651 de unităţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau