Victor Micula nu va intra la pușcărie. Milionarul va presta muncă în folosul comunității

3_11zon

Dimensiune font:

| 18-05-2024 00:08

Curtea de Apel Oradea a luat decizia de a-i micșora lui Victor Micula pedeapsa la 1 an şi 3 luni de închisoare. Pedepasa a fost dispusă de Judecătorie în dosarul în care milionarul este acuzat că a tras cu o armă de asalt de pe un pod din Oradea.

Totodată, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe o perioadă de 2 ani. Practic, Victor Micula va fi liber dar va avea anumite reguli. Astfel, milionarul va fi nevoit să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Oradea sau Mănăstirii Sfintei Cruci.

Aceasta nu este singura obligație pe care milionarul o are. Victor Micula va fi nevoit să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. La acestea se adaugă și o serie de noi reguli, precum:

  • - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta
  • - să primească vizitele consilierului de probaţiune
  • - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea,
  • - să comunice schimbarea locului de muncă, informaţii şi documente despre mijloacele sale de existenţă.

„Atrage atenţia inculpatului că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, respectiv în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei”, scrie în soluţia postată, pe scurt, pe portalul instanţei.

Potrivit informațiilor din presa locală, ceilalţi trei inculpaţi din dosar – Sergiu Gabriel Hava, Cristian Matei şi Vasile Iulian Manea – au scăpat de pedepse, instanţa stabilind că, în cazul lor, răspunderea penală pentru faptele de care erau acuzaţi s-a prescris.

Curtea de Apel Oradea a menţinut, însă, „dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii”. Ceea ce înseamnă că toate armele şi muniţia găsite la Victor Micula în timpul percheziţiilor vor fi confiscate, iar acesta va fi obligat să achite cheltuieli judiciare cu ancheta şi procesul, în sumă de 65.000 lei.

De precizat este și faptul că, decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
12 polițiști locali din subordinea primăriței penale, Clotilde Armand, cercetați pentru corupție. Luau șpagă între 100 și 200 de lei
01/06/2024 00:25

12 politisti locali din Sectorul 1 al Capitalei sunt acuzati că au luat spăgi de la soferi pentru a nu le aplica amenzi. Acestia luau spăgi sume cuprinse intre 100 si 200 de lei. Politia Locală a Sectorulu ...

Tribunalul Vaslui a decis: Baronul-șpăgar Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu
01/06/2024 00:24

Tribunalul din Vaslui a luat o decizie in cazul fostului presedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, care este acuzat de luare de mită. Vineri, instanta a decis mentinerea arestului la domiciliu in cazul acesta, ...

Un nou denunț la DNA împotriva generalilor Generalii Coldea și Dumbravă - Relatări ca din filmele cu mafioți
30/05/2024 05:39

A apărut un al doilea om de afaceri care l-a denuntat pe generalul (r) SRI Florian Coldea la DNA. Este vorba despre un om de afaceri care a fost introdus in reţeaua Coldea - Dumbravă - Cocoru de o serie de p ...

Cum au justificat judecătorii scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi că au ucis un om, la Padina: Gravitatea faptelor nu poate fi singurul temei de apreciere a pericolului social
29/05/2024 21:36

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au motivat decizia dată acum două săptămani de eliberare din arestul preventiv a fraţilor Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, inculpaţi p ...

Fost ministru al Finanțelor, executat silit. ANAF îi vinde bunuri de peste 1 milion de euro
29/05/2024 08:23

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, este executat silit de ANAF. Institutia scoate la vanzare bunuri de peste 1 milion de euro detinute de controversatul om politic, ce se află acum după grat ...

Patru bărbați din Bacău, cercetați pentru evaziune fiscală din comerţul cu autoturisme second hand
28/05/2024 12:41

Patru bărbaţi din Bacău, reprezentanţi ai unui operator economic care activează in domeniul comerţului cu autoturisme la mana a doua, sunt cercetaţi de poliţişti pentru evaziune fiscală. Conform anche ...

Radu Cristescu intervine în cazul Coldea - Dumbravă: Băsescu să se ducă de mână cu ei la pușcărie!
28/05/2024 04:38

Deputatul PSD Radu Cristescu intervine in scandalul Coldea- Dumbravă! După ce generalii SRI au fost pusi sub acuzare pentru trafic de influentă si spălare de bani, Cristescu spune că fostul presedinte al R ...

Mazăre, prima reacție după ieșirea din penitenciar: 'E suficient! Nu mă mai interesează'
28/05/2024 04:28

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu inchisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat in urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. In prima sa declar ...

Începe judecata în dosarul lui Dan Diaconescu. Fostul patron OTV, acuzat de act sexual cu un minor şi prostituţie infantilă
27/05/2024 17:00

Vesti proaste pentru fostul patron OTV, Dan Diaconescu. Magistraţii au dispus inceperea judecăţii pe fond in dosarul in care a fost trimis in judecată pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un mi ...

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare. Decizia este definitivă!
27/05/2024 16:34

Radu Mazăre, fostul primar al Constantei, Radu Mazăre, va fi eliberat conditionat. Decizia este definitivă, au decis luni, 27 mai 2024, judecătorii Tribunalului Ilfov. Magistratii au decis desfiintarea hot ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei