Euro, 1-1 cu dolarul. Cum e afectată România. Adrian Negrescu: BNR nu va putea ține la nesfârșit leul la acest nivel

BANI  3700

Dimensiune font:

| 12-07-2022 15:46

Moneda euro a ajuns marţi la paritate cu dolarul american, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, afectată de riscul întreruperii livrărilor de gaze ruseşti pentru economia europeană.

Economistul Adrian Negrescu explică, pentru Radio DCNews, care ar putea fi motivele pentru care euro pierde teren în fața dolarului, apreciind că aprecierea monedei americane este generată și de situația geopolitică, SUA fiind mai puțin afectate de urmările agresiunii Ucrainei de către Federația Rusă.

”Euro, din păcate, nu mai este privit cu același interes de către investitori. Temerile investitorilor legate de criza din Ucraina generează această depreciere a monedei euro. Un alt motiv este legat de ezitările BCE în privința măsurilor vare să atenueze inflația fără precedent în ultimii 25 de ani în Europa, măsuri care întârzie și erodeaază performanța economică a zonei euro”, arată Negrescu

În același timp, analistul arată că impactul pentru România, în urma deprecierii euro față de dolar, va veni în special din zona cotației în dolari a petrolului.

”Noi avem o economie bazată pe euro. Cam tot ce consumăm noi, produse servicii aduse din Occident, vine la cursul euro. Impactul semnificativ pe care îl vom resimți va fi prin prisma prețurilor în dolari. Ne gândim în primul rând la costul carburanților; petrolul se calculează în dolari și cu cât dolarul se întărește mai mult, cu atât prețul carburantului va fi mai mare.

Pe de altă parte, să ne așteptăm ca și cursul leului să fie influențat, mai cu seamă că BNR nu va putea ține la nesfârșit leul la acest nivel, aproape ireal, de 4,94.

Este probabil, așa cum estimează băncile, ca euro să atingă nivelul de 5 lei în perioada următoare, iar un prim semnal legat de modul în care Banca Națională privește perioada următoare este dat de creșterea dobânzii cheie într-un ritm fără precedent în ultimii 20 de ani.

Soluția este să cumpărăm cât mai mult din producția internă. Să încercăm să stimulăm consumul intern. Toate semnalele ne arată că economia încetinește”, arată analistul economic.

Cursul euro - dolar, la cel mai mic nivel în ultimii 20 de ani
În jurul orei 11:50 GMT, un euro se tranzacţiona pentru un dolar, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002, în condiţiile în care moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului graţie faptului că investitorii consideră moneda americană drept o valoare tradiţională de refugiu în perioade de turbulenţe, scrie Agerpres.

De mai multe luni, moneda euro este supusă la presiuni pe pieţele financiare din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflaţia ridicată. Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei... 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Voluntari. Aproape 750 de depozite au fost sigilate într-o acțiune anti-evaziune
16/05/2024 21:12

 Controale masive făcute, joi, 16 mai, la mai multe depozite din Voluntari, de către inspectorii Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală. Au fost sigilate aproape 750 de astfel de locaţii folosite ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei