O nouă specie de broască ţestoasă gigant, descoperită printr-o analiză ADN, în Galapagos

1200px-Galapagos_giant_tortoise_Geochelone_elephantopus

Dimensiune font:

| 31-03-2022 15:47


O analiză ADN a scos la iveală că ţestoasele gigant care trăiesc pe insula San Cristobal, din arhipelagul Galapagos, corespund unei noi specii, care nu a fost încă recenzată ştiinţific, a anunțat joi ministrul ecuadorian al Mediului.

''Specia de ţestoasă gigant care populează insula San Cristobal, cunoscută până în prezent sub denumirea ştiinţifică Chelonoidis chathamensis, corespunde genetic unei specii diferite'', a precizat ministerul pe Twitter.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Newcastle, Universitatea Yale, din partea ONG-ului american Galapagos Conservancy şi din partea altor instituţii a comparat materialul genetic al ţestoaselor care trăiesc în prezent la San Cristobal, o insulă cu o lungime de 557 de kilometri, cu oasele şi carapacele colectate în 1906 de Academia de ştiinţe din California într-o grotă situată pe platourile de la altitudine înaltă ale insulei, potrivit Agerpres.

În momentul descrierii caracteristicilor speciei Chelonoidis chathamensis, grupul de exploratori care a colectat osemintele din grotă nu a ajuns niciodată în zonele joase din nord-estul San Cristobal, unde locuiesc în prezent ţestoasele.

Acest fapt i-a făcut pe ''oamenii de ştiinţă să concluzioneze că cele aproape 8.000 de ţestoase care există astăzi la San Cristobal ar putea să nu fie Chelonoidis chathamensis, ci să corespundă unei varietăţi complet noi'', a explicat Ministerul Mediului într-un comunicat.

Galapagos Conservancy a adăugat într-un buletin că grupul Chelonoidis chathamensis din regiunile înalte ale San Cristobal ''este aproape cu certitudine extinct'' şi că insula adăposteşte nu una, ci două varietăţi diferite de ţestoase, una care trăieşte pe platourile înalte şi una care trăieşte în zonele joase.


Studiul, care a fost publicat în revista ştiinţifică Heredity, va fi urmat de prelevarea de probe suplimentare de ADN din oase şi carapace înainte de a stabili dacă ţestoasele care trăiesc în San Cristobal trebuie să primească un nou nume.

În urmă cu milioane de ani, San Cristobal a fost probabil despărţit în două de apele mării şi fiecare parte avea propria specie de ţestoasă. Dar odată cu scăderea nivelului apelor, cele două insule s-au contopit, aşa cum s-a întâmplat şi cu ţestoasele.

Galapagos, sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO, dotat cu o floră şi o faună unice în lume, îşi datorează renumele ţestoaselor gigantice. Iniţial au existat 15 specii de ţestoase gigantice în arhipelag, dintre care trei au devenit extincte cu mai multe secole în urmă, potrivit Parcului Naţional Galapagos (PNG). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei