Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că "surpriza" ajunge direct pe masa şefilor

default

Dimensiune font:

| 05-09-2014 18:00

 Aflată în pragul disponibilizării a vrut să se răzbune pe şefii ei înainte să iasă pe poarta companiei şi le-a lăsat un mesaj care a stârnit panica în rândul lor. Conducerea a cooptat o şedinţă de urgenţă şi a venit cu un răspuns neaşteptat la ameninţarea femeii.

 În momentul în care a aflat că urma să rămână fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. Înainte să părăsească sediul, femeia a lăsat un mesaj şi a avut grijă ca acesta să ajungă la şefi. În mesaj, angajata le spune că, înainte să părăsească firma, sabotase mai multe produse cosmetice care fuseseră deja livrate şi se găseau deja pe rafturile farmaciilor. Conducerea a cooptat o şedinţă de urgenţă şi a luat o decizie care, dacă ar fi fost greşită, ar fi putut să distrugă compania.

Povestea acestei situaţii de criză, care a avut loc în culisele unei companii din Marea Britanie, ne este spusă pe larg de Lucian Vînătoriu, crisis manager specialist în cadrul firmei de consultanţă Hostile Context Management. Puşi în faţa acestei situaţii de criză, cei din management şi-au pus o serie de întrebări înainte să hotărască felul în care vor aborda posibilul dezastru. „Câte loturi retragi într-un astfel de caz?", „Iei decizia de a le retrage sau rişti şi le păstrezi în piaţă?" - odată ce au avut răspunsul la aceste întrebări ei au acţionat.

„Managementul a ales să nu retragă niciunul dintre produse. O decizie extrem de grea şi extrem de riscantă”, explică pentru gândul Lucian Vînătoriu. „S-a dovedit, în cele din urmă, că angajata doar blufase, nu intervenise asupra produselor”, adaugă el, menţinând că scopul ei era de fapt doar acela de a stârni probleme pentru a se răzbuna pe şefi.

„Întrebarea este ce se întâmpla dacă sabota un produs, de exemplu, injectându-l cu o substanţă”, spune specialistul în gestionarea situaţiilor de criză.

Cum reacţionează şefii români la situaţiile de criză

Întâmplarea de mai sus este cunoscută multor manageri de companii. Sunt situaţii în care firmele pe care le conduc trec prin situaţii de criză generate fie de factori externi, de piaţă, fie de evenimente neplăcute întâmplate în cadrul companiilor. Ce faci atunci când ai în faţă o astfel de criză? În străinătate există specialişti la care apelezi „să-ţi rezolve lucrurile”. Managerul situaţiilor de criză este un job foarte bănos, care începe să prindă şi în România. Lucian Vînătoriu a explicat, pentru gândul, ce presupune munca pe care o prestează pentru companiile din România.

Patronii români speră, de cele mai multe ori, că firmele pe care le conduc nu se vor confrunta niciodată cu o situaţie de criză, iar atunci când criza îi loveşte mulţi refuză să accepte că au o problema şi nu ţin seama de sfatul specialiştilor în gestionarea acestor momente critice. Există şi şefi care se răzgândesc şi sunt dispuşi să pună în aplicare ideile specialiştilor în situaţii de criză, dar iau decizia prea târziu şi compania înregistrează pierderi semnificative sau chiar intră în faliment.

"Sunt oameni cu speranţă, cred că divinitatea îi va scăpa şi că deciziile pe care le iau sunt cele mai bune", spune Vînătoriu despre patronii din ţara noastră.

Corect ar fi însă ca aceştia să acepte că au o problemă şi să se implice în rezolvarea ei. "Orice şef odată prins în criză trebuie să aibă curajul să aplice măsurile într-un mod coerent. Simplu spus,

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

S-au scumpit țigările! Lista completă a prețurilor
02/07/2014 13:07

 Compania British American Tobacco a scumpit, de ieri, ţigările pe care le comercializează. Cele mai vandute mărci de ţigări din Romania, Kent şi Pall Mall, sunt acum cu 0,2 lei mai scumpe. Astfel, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei