Românii de peste hotare au trimis cu 33% mai mulți bani în țară în primul trimestru din 2022 faţă de 2021

Euro-Money-Exchange

Dimensiune font:

| 02-05-2022 14:30


Peste 240.000 de tranzacții au fost realizate pentru a trimite bani în țară, în primul trimestru al anului 2022 (+81% față de trim. I 2021), în timp ce numărul utilizatorilor care folosesc serviciile Revolut pentru acest tip de tranzacții a crescut cu 74%. Volumul a crescut cu 33% în aceeaşi perioadă a anului. Cele mai mari sume trimise în țară provin de la utilizatorii români din Marea Britanie, Germania, SUA, Elveția și Olanda, conform unui comunicat de presă al băncii.

Un utilizator Revolut care lucrează sau s-a stabilit în afara granițelor țării a trimis, în primul trimestru al anului 2022, în medie, 1.353 euro/ utilizator către familie sau apropiații din țară, iar de Paște (14-27 aprilie 2022), valoarea medie a sumelor trimise (remitențe) a fost de aproximativ 723 euro/ utilizator.

 

Deși în UE rata inflației a ajuns la 7,4% (7,8% în zona euro), iar Marea Britanie a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din ultimii 30 de ani, de peste 7%*, diaspora românească a continuat să trimită bani în țară, efectuând mai multe tranzacții decât în primele trei luni ale anului (+ 81% față de 1 ianuarie – 31 martie 2021). De asemenea, numărul utilizatorilor care folosesc Revolut pentru a face transferuri internaționale de bani a crescut față de primul trimestru al anului 2021, cu 74%.

Sumele trimise de utilizatorii Revolut către România, în primul trimestru al anului, prin remiteri personale, s-au ridicat la 91 milioane euro, reprezentând o creștere cu 33% față de anul 2021, potrivit datelor analizate de super-aplicația Revolut, care are 18 milioane de clienți la nivel global, din care peste 1,7 milioane în România.

Profilul utilizatorului Revolut care a trimis bani în țară, în primul trimestru al anului 2022

 

Utilizatorul Revolut care a trimis bani în țară are următorul profil: 25-34 de ani (41% dintre utilizatori, după valoarea totală remisă de această categorie de vârstă), trăiește și muncește în Marea Britanie și a expediat către familia din țară cu 29% mai mulți bani decât în primul trimestru al anului trecut. Cei mai mulți bani trimiși prin Revolut au provenit de la utilizatorii din Marea Britanie (76%), iar în top 10 țări de proveniență a remitențelor mai figurează Germania, SUA, Elveția, Olanda, Irlanda, Ungaria, Franța, Norvegia, Danemarca.

În ceea ce privește repartiția pe segmente de vârstă, în funcție de sumele totale transmise în România, pe primul loc se află categoria 25-34 de ani (41%), urmată de 35-44 de ani (33%), 45-54 de ani (13%) și 18-24 de ani (11%). Cea mai mare creștere a sumelor totale trimise către familiile din țară a fost remarcată pentru categoria de vârstă 18-24 de ani, pentru care volumul total al remiterilor către România s-a dublat, în primele trei luni ale anului 2022, în comparație cu aceeași perioadă din 2021.

723 euro/ utilizator – suma trimisă de diaspora în țară, de Paște

În ceea ce privește remiterile de bani în perioada Paștelui (14 – 27 aprilie 2022), suma medie trimisă a fost de 723 euro/ utilizator, iar cel mai mare volum al remitențelor a fost realizat de românii stabiliți în Marea Britanie (peste 10,5 milioane euro), urmați de cei din SUA (2,2 milioane euro). Au mai trimis bani către familiile din țară, prin Revolut, și românii stabiliți în Germania, Elveția, Olanda, Irlanda, Franța, Norvegia, Spania și Danemarca.

De la lansarea sa, în 2015, Revolut a devenit un lider al serviciilor de schimb valutar și al plăților internaționale, optimizând constant oferta către persoanele care sunt pasionate de călătorii, antreprenori sau cetățeni globali care doresc să trimită bani către cei rămași acasă sau în conturile business-urilor proprii.

În prezent, toți clienții Revolut pot face transferuri internaționale către conturi bancare din peste 160 de țări, inclusiv către unele dintre cele mai utilizate destinații internaționale pentru acest tip de transferuri, precum India, China, Mexic, Filipine și Egipt și au posibilitatea de a transfera bani în 40 de monede naționale. Costurile și intervalul de timp necesar unei tranzacții sunt printre cele mai mici din lume. Viteza de transfer s-a îmbunătățit semnificativ, ajungând la câteva minute în cazul operațiunilor efectuate către destinații europene, dar și pentru coridoarele cu volume mari precum Mexic, India, Filipine, Vietnam, Brazilia, Coreea de Sud.

În România, Revolut operează prin Revolut Payments UAB și Revolut Bank UAB, entități înregistrate în Republica Lituania.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei