Un cunoscut restaurant de pe litoral a fost închis de ANPC - Alimente expirate de trei ani, un client a ajuns la spital

000000   media-1447

Dimensiune font:

| 01-12-2022 21:58

Restaurantul Moessia din Vadu a fost închis de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru mai multe nereguli, fiind găsite produse alimentare şi materii expirate chiar şi de trei ani, iar verificarea a avut loc după ce un consumator a mâncat ton la această unitate şi a ajuns la spital, peştele respectiv fiind expirat de câteva luni.


Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că echipele de control au verificat, joi, restaurantul Moessia din Vadu, după ce comisarii instituţiei au primit informaţia că un consumator a ajuns la spital după ce a mâncat la unitatea respectivă. El consumase ton, iar comisarii ANPC au precizat că peştele respectiv era expirat de câteva luni, notează news.ro.

 

 

Horia Constantinescu a afirmat că au fost găsite produse alimentare cu schimbare stare termică din produs refrigerat în produs congelat; produse alimentare fără elemente de identificare şi carcaterizare, care au fost scoase din ambalajul original şi reambalate de către operatorul economic fără a mai exista informaţii cu privire la data de valabilitate, iar conform declaraţiilor angajatului au fost achiziţionate refrigerate şi congelate în camera de congelare.

Comisarii ANPC au mai găsit produse alimentare şi materii prime cu termenul de valabilitate depăşit din 2019, 2020, 2021, din mai, septembrie 2022, fire electrice ieşite, fără capac sau protecţie, igienă precară, excremente de animal în zona de spălat vase, muşte în blocul alimentar, ustensile neprofesionale, coşuri gunoi fără capac, nu era respectată vecinătatea produselor alimentare, preparatele culinare erau ţinute la temperatura camerei, în frigiderele de băuturi răcoritoare erau depozitate produse alimentare.

De asemenea, alte nereguli au fost cloramină expirată, ouă neigenizate lângă fructe, materiile prime erau depozitate direct pe paviment, în camera de congelare erau produse alimentare ce aveau un miros înţepător de alimente modificate organoleptic.

Horia Constantinescu a mai declarat că restaurantul Moessia a fost închis temporar până la remedierea deficienţelor şi a primit o amendă de 10.000 de lei.

Totodată, a fost găsită peste o tonă de produse neconforme şi a fost sigilată camera de congelere cu produse expirate.

Şeful ANPC a mai menţionat că pentru cantitatea de produse neconforme va fi făcută sesizare penală.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Grindină în vestul țării! Gheața a făcut ravagii prin grădini și livezi
06/05/2024 08:15

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au inregistrat, duminică, in mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plang că gradinile şi li ...

Câți pensionari are România. Pensia medie - 2.248 de lei
05/05/2024 18:43

 Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor cent ...

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat de 95 de milioane euro pentru TAROM
05/05/2024 16:59

Comisia Europeană a aprobat, luni, planurile Romaniei de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare in valoare de pană la 95,3 milioane euro (473,69 milioa ...

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024 cu 6,78%
05/05/2024 15:00

Numărul inmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut in primele trei luni din 2024 cu 6,78%, comparativ cu perioada similară a anului 2023, totalizand 37.686 unităţi, din care 73,48%, respect ...

Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cel mai mare număr de găini ouătoare
05/05/2024 07:30

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este unul dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană In 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasandu-se, ...

LOTO 6/49 din 4 mai 2024. Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker sâmbătă, 4 mai
04/05/2024 22:21

 Loteria Romană a organizat sambătă, 4 mai 2024, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Pasti.   Loto 6/49 din 4 mai, tragerea principală: 16, 6, 13, 44, 18, 19  Loto 6/49 trage ...

Programul magazinelor de Paște. Unde puteți face ultimele cumpărături?
04/05/2024 10:58

 Programul magazinelor de Paste. Iată unde puteti face ultimele cumpărături. Dacă nu ati apucat să vă faceti toate cumpărăturile de care aveti nevoie inainte de Paste, trebuie să stiti, magazinel ...

Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei