Câştigătorii iau totul. Noi rămânem cu paguba…

default

Dimensiune font:

| 03-11-2014 06:00

Cunoscuta zicală „s-a scremut muntele şi a născut un şoricel”, intersectânu-se cu realităţile mioritice, s-a adaptat, păstrând diferenţa enormă dintre subiect şi obiect, dar transferând-o din spaţiu în timp.
Un sfert de veac s-a scremut clasa politică românească şi, în anul de diz-graţie 2014, a avortat cea mai slabă promoţie de candidaţi la prezidenţiale.

Chiar şi o rapidă privire asupra celor în chestiune e menită, indubitabil, să genereze replica „a tunat şi i-a adunat”. Dar nu i-a adunat oricum, ci căutând cu lupa printre cei mai harnici colecţionari de schelete prin dulapuri. O anomalie cheamă pe alta, aşa încât acum, după numărarea voturilor, constatăm că nu intră în al doilea tur „răii cei mai mici”, ci persoanele care cumulează cele mai multe schelete – acuzaţii, bănuieli şi alegaţii de a fi plagiat, de a fi fost ofiţer acoperit, de a fi adunat prea multe case, de a fi adunat case pe căi neclare, de a fi fost complice la trafic de copii, de a fi incompatibil ş.a.m.d. Acest tip de selecţie practicat pe scena politică este, în egală măsură, ilogic şi imoral, dar el vine să continue politica de cadre de dinainte de 1990, când erau preferate/promovate cu prioritate persoane cu vulnerabilităţi, manipulabile, şantajabile. Problema este că, din păcate, o considerabilă parte a electoratului a validat, prin opţiunea exprimată, un asemenea tip de selecţie, ceea ce demonstrează că încă se votează cu alte organe decât cel de pe umeri...

Circumstanţă agravantă a constituit comportamentul celor mai mulţi candidaţi. Laşitatea unora dintre cei importanţi a determinat să nu aibă loc nici măcar o dezbatere televizată – singura formă în care se putea desfăşura o competiţie reală, relevând valori şi stabilind ierarhii.Iar lipsa totală de zgârcenie (citeşte responsabilitate) a tuturor a generat oferte mai tari decât în „vinerile negre”, concretizate în promisiuni pe de o parte utopice, pe de alta deloc posibil a fi rezolvate de către un viitor preşedinte (România – a şaptea economie europeană, locuri de muncă, un nou guvern, dizolvarea legislativului). Cum s-ar zice, minciunele... Din fericire, absenteismul înregistrat probează că numărul credulilor şi chilipirigiilor scade, ceea ce e o veste bună. Dar cam singura de acest fel!

La aşa personaje – aşa campanie. O simulare penibilă, materializată îndeosebi prin clamarea unor slogane bombastice şi asezonată cu abordarea unor teme colaterale. O campanie pe cât de proastă, pe atât de scumpă – din păcate, nu vom afla niciodată sumele cheltuite. Dar mai ales o campanie mergând pe linia (greşită) a ultimelor două-trei, adică tot mai departe de oameni şi tot mai mult conform principiului „numele...lor, pe toate gardurile” (şi stâlpii).

Un înţelept remarca, pe bună dreptate, că „nu se poate câştiga fără paguba altuia”. Privind pe cei doi câştigători ai primului tur, care iau totul, nu pot să trag concluzia că nouă ne rămâne restul. Adică nimic. Adică paguba!


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei