Cât ne bine ne cunoaştem adolescenţii?

 

Am asistat zilele trecute la un focus grup pentru adolescenţi. Un grup de sociologi bine intenţionaţi şi foarte bine pregătiţi au vrut să vadă în ce relaţie sunt copiii cu părinţii lor. Recunosc că am intrat în sala de interviuri convinsă fiind că voi auzi răspunsuri ocolite şi asta nu pentru că nu ar şti să poarte o conversaţie, ci pentru că nu ar fi foarte dornici să discute despre relaţiile lor cu părinţii. M-am înşelat! Am întâlnit un grup de adolescenţi care vorbeau deschis despre viaţa lor. Ce le place să facă, pasiunile pe care le au, greşelile pe care le-au făcut, gândurile pe care nu le-au rostit, despre toate au discutat, inclusiv despre familiile lor.

Trăgând linie, taţii au ieşit cu scorul cel mai mic, majoritatea tinerilor intervievaţi declarând că au o comunicare foarte redusă sau deloc cu stâlpul familiei. Discuţiile, lapidare mai toate, se rezumă la şcoală şi rezultatele obţinute în procesul educativ. Pe cei mai mulţi domni nu-i prea interesează dezvoltarea emoţională a copiilor. Le este suficient să ştie că totul este în regulă la şcoală, că au ce mânca şi ce îmbrăca şi că adolescenţii nu frecventează grupuri dubioase. Altor domni, puţini la număr, nici măcar de aceste amănunte nu le pasă. Trăieşte copilul? E bine! Mamele sunt mai interesate de copii şi poartă cu ei discuţii nu doar cu referire la notele din catalog. Uneori mai schimbă păreri despre modă, alteori mai trag cu ochiul la eventualele relaţii amicalo-amoroase. Una peste alta, concluzia mea a fost că adolescenţii aveau o nevoie imensă de a comunica! De a se face văzuţi şi de a fi lăsaţi să trăiască liber, potrivit vârstei şi dorinţelor lor!

În momentul ăsta mi-am ridicat în cap toate bunicile, mamele, taţii şi toate rudele care îmi vor explica faptul că tinerii din ziua de astăzi nu mai sunt cum erau odată, adică aşa cum au fost ei. Da, au dreptate. Acum treizeci de ani nu era Facebook, nu erau telefoane mobile, nu exista internet. Distracţiile se rezumau la sporovăieli prin parcuri, întâlniri la cinema, unde era bătaie pentru un bilet la filmele indiene ori la producţiile româneşti dedicate lumii satului şi, uneori, tinerilor. Blugii erau marfă de contrabandă, la fel şi adidaşii. Multe nu erau pe atunci, dar asta nu înseamnă că tinerii de astăzi trebuie să trăiască în papucii rudelor mai în vârstă.

Am simţit la tineri o dorinţă imensă de a fi recunoscuţi, de a nu mai fi trataţi ca nişte mobile în apartamente ori ca nişte investiţii. Cheltuiesc cu tine, aşa că vezi ce faci la şcoală! Cam aşa au sunat toate mesajele redate de adolescenţi atunci când au fost întrebaţi despre părerea adulţilor faţă de relaţia lor cu unităţile de învăţământ. Tinerii au încercat să spună că sunt şi ei oameni, că pot iubi sau urî, că pot avea zile bune sau mai puţin bune, că sunt fiinţe sociale aşa că interdicţia de a merge la un chef nu este mereu cea mai bună, că au nevoie de afecţiune, de siguranţă şi de încrederea părinţilor. Mulţi au fost de acord că greşelile făcute la vârste mici se plătesc greu mai târziu şi au fost foarte serioşi când au recunoscut că au mai făcut câte o prostioară, dar şi-au creionat singuri o atitudine în care libertinajul nu este foarte bine reprezentat, fiindcă ei singuri ar avea de suferit. Asta ar fi vrut să le transmită celor mari, să le spună că au şi ei onoarea lor, că nu vor călca foarte strâmb fiindcă altfel nu vor putea merge mai departe cu viaţa lor.

Întâlnirea m-a convins că mulţi părinţi au nevoie să-şi cunoască mai bine copiii, să le ştie pasiunile,valorile, să le dea încredere şi să-i susţină necondiţionat. Mulţi dintre noi purtăm poverile unor copilării nefericite, în care poate nu a fost nevoie neapărat de agresiune fizică, ci doar de una emoţională ca să rămânem cu sechele o mare parte din viaţă. Este important să conştientizăm că traumele (dacă există) sunt doar ale noastre şi că nu este bine să le proiectăm asupra copiilor. Este nevoie de un manual pentru părinţi şi m-aş bucura dacă ar apărea cât mai repede fiindcă i-ar ajuta pe mulţi să-şi cunoască mai bine copiii.

 Maura ANGHEL