Chicii şi chicele de viţă nouă (I)

În urmă cu circa un veac şi jumătate, mai precis în 1862, apărea ceea ce criticii au catalogat drept „primul roman notabil al literaturii românii”, şi anume „Ciocoii vechi şi noi”, subintitulat „Ce se naşte din pisică şoareci mănâncă”, aparţinând lui Nicolae Filimon. Cartea prezintă, conform specialiştilor, procesul istoric al formării unei anumite clase în România, şi anume burghezia.
De atunci încoace au mai fost cel puţin trei momente ale prefacerilor ori renaşterii clasei pomenite, reprezentate de perioadele ce au urmat conflagraţiilor mondiale din secolul trecut, iar, mai recent, de revenirea ţării noastre la un soi de capitalism; momente regăsite, de regulă, şi în literatura contemporană lor. Ca orice regulă, cu excepţia intervalului parcurs din 1990 până în zilele noastre, despre care încă întârzie să apară cărţi notabile, fresce elocvente ale societăţii de azi, inclusiv a burgheziei de tip nou, cu toate subdiviziunile şi nuanţele ei. Până va fi ca o asemenea lacună să dispară, mi-am propus ca, într-un spaţiu deloc comparabil cu acela al unui roman (mai precis, două episoade), să încerc a sintetiza datele existente despre personajele amintite în titlu. Al căror nume degeaba îl veţi căuta prin dicţionare, el fiind o invenţie (cu care nu mă mândresc) a sus-semnatului, şi făcând vorbire despre cei care preferă, propagă şi impun prostul gust, proasta calitate, proasta creştere. Întrucât termenul utilizat pentru un asemenea fenomen şi produsele sale este acela de chici (pronunţarea românească a lui kitsch), am socotit că acelaşi termen (plus varianta feminină de chice) poate fi aplicat personalităţilor care îl adoră şi care şi-au făcut din el modelul şi modul suprem de existenţă. Încă o precizare: nu trebuie făcută confuzia între chici & chice şi cocalari & cocalare, cei dintâi plasându-se pe o treaptă superioară celor din urmă. O singură treaptă, dar, de...
De ce de viţă nouă? Pentru că, istoric, categoria e apărută şi tot mai extinsă, pe zi ce trece, în ultimul sfert de secol. Dar şi pentru că, din punct de vedere oenologic, membrii amintitei categorii nu ar face greşeala de a pune gura pe delicioasele vinuri de viţă veche şi cu tradiţie la noi, precum căpşunica ori frăguţa, bând, desigur, doar smoothie, limoncello, Courvoiser, Hennessy, şampanie cu gheaţă carbonică, Chateau Lafitte, Villa Raiano Fiano di Avellino, Cune Rioja Imperial Gran Reserva, Kongsgaard Chardonnay Napa Valley ş.a.m.d. Dar au şi dreptate, numai astfel de licori ar merge cu mâncărurile lor favorite (din moşi-strămoşi, nu-i aşa ?), precum canapeurile cu cremă de avocado si cu ouă de prepeliţă, mousse de de fois de volaille au porto, rulouri de zucchini umplute cu somon fume, salate cu fructe de mare, doradă cu sos de lămâie etc. - toate, preluate din caietele bunicelor, care notau aceste reţete după ce-şi scobeau dinţii plini de mămăligă!
Despre alte caracteristici, comportamente şi acţiuni definitorii ale chicilor şi chicelor, ce dau măsura prostului gust, mâine…