Cine plânge după partidul generalului Oprea?

La aproape şase ani de la înfiinţare, UNPR-ul generalului Oprea îşi dă duhul. Nu de tot, ci doar s-a dus, vorba poetului, să moară un pic, înghiţit de un alt partid de buzunar, PMP. Cu toată oastea sa de strânsură, însumând
parlamentari, aleşi locali, primari sau vicepreşedinţi de consilii judeţene, partidul înfiinţat cu surle şi trâmbiţe la ordinul fostului ministru şi vicepremier Gabriel Oprea devine astfel istorie, după ce, ani de zile, a cam făcut jocurile pe scena politică. Astfel, „partidul interesului naţional”, bazat pe o mână de parlamentari demisionari din alte armate, dar în special de la PSD, şi-a construit aura unei formaţiuni fără de care Guvernele nu pot rezista, iar România nu poate progresa.
Beneficiind de vânt din pupa din partea Cotroceniului, unii spun că şi din partea serviciilor secrete, partidul asumat mai întâi de fostul ministru al Muncii Marian Sârbu a fost preluat cu mână de fier de Gabriel Oprea. Cu un discurs lemnos, dar care a reuşit să atragă, în timp, numeroşi parlamentari şi aleşi locali care nu îşi mai găseau locul prin partidele de baştină, Oprea a reuşit să facă din UNPR o gogoaşă înfuriată, fără a-şi dovedi însă vreodată adevărata valoare în alegeri directe. Jonglând pe sfoara subţire a interesului naţional, fără a mai ţine cont de stânga sau dreapta, UNPR şi, mai ales, liderii săi, şi-au urmărit până la urmă propriul şi unicul scop, acela de a fi mereu la guvernare. Doar aşa se poate explica propulsarea lui Gabriel Oprea ca vicepremier şi ministru în Guvernele conduse de Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta. Surprinzător, Oprea poate fi considerat groparul ultimului Guvern Ponta, prin prisma scandalului „Limuzina”, în care un poliţist din coloana oficială şi-a pierdut viaţa într-un accident stupid, fără ca Oprea să afle măcar de acest lucru. Sau, cel puţin, dacă a ştiut, a gonit în şters-o de la locul accidentului, fără a se uita în urmă.
Astăzi, Gabriel Oprea este istorie ca om politic, iar partidul său se pregăteşte să-i calce pe urme. Cu un procent jenant la locale, de sub 3 la sută, UNPR a picat primul său test electoral adevărat, în care s-a prezentat de unul singur în alegeri. Lăsaţi fără aura protectoare a generalului, membrii săi şi-au dat seama că fără o altă umbrelă deasupra capului, nu mai au nicio şansă la alegerile parlamentare din toamnă. Şi au găsit-o imediat, prin fuziunea cu PMP, cea mai nouă creaţie a lui Traian Băsescu. Deja, unii uneperişti de vază, inclusiv de prin filiala ieşeană, au început să strâmbe din nas, mai ales că vorbim despre o fuziune prin absorbţie, care nu lasă loc la prea multe negocieri.
Prin această mişcare, practic, UNPR se întoarce oarecum la matcă. Scornit de Traian Băsescu, înghiţit de Traian Băsescu. Ce lasă în urmă, vedem cu toţii. Un comportament duplicitar dus la extrem, în care traseismul politic şi acapararea puterii au fost abil ambalate sub eticheta interesului naţional. Cine va plânge după membrii săi la parlamentare, îi va regăsi, probabil, pe alte liste.