Cine vine la primărie?
Dimensiune font:
Deşi până la alegerile locale au rămas mai puţin de şase luni, partidele nu se înghesuie să-şi scoată la înaintare candidaţii. Poate din instinctul de conservare, poate din alte motive care ne scapă la acest moment, anul electoral 2016 este oarecum atipic, judecând după muţenia care domneşte la nivelul partidelor în ce priveşte pregătirile pentru alegerea primarilor şi şefilor de consilii judeţene. Mulţi pun acest lucru pe starea de incertitudine care pluteşte la nivel naţional, liderii din teritoriu aşteptând de aici un semnal, o direcţie, un OK pentru a ieşi la luptă. Şi tinzi să le dai dreptate.
În vreme ce partidele mari par afundate într-o lâncezeală parlamentară prelungită, singurii care mai ies la rampă sunt liderii partidelor de buzunar, aşa-numitele partide satelit, care profită din plin de incoerenţa şi ezitările PSD sau PNL. Apropo! Mai ştiţi ceva de Dragnea? Parcă mai activ a devenit Victor Ponta, de când a anunţat că vrea să-şi facă fundaţie cu nume englezesc, de nepronunţat… Dar Gorghiu, pe unde-i? Mesajul liberal este atât de diluat, încât mai vehement este „expat”-ul Tăriceanu, chiar dacă nici poziţia acestuia nu este chiar lipsită de echivoc…
Cât despre foştii pedelişti, aceştia par atât de debusolaţi, încât nu ştii dacă sunt la putere sau în opoziţie, dacă l-au susţinut pe Iohannis în campanie sau aşteaptă să fie luaţi din nou sub aripa-i ocrotitoare de Traian Băsescu…
Şi fiindcă tot am amintit de personajul cu pricina, a devenit extrem de vocal în ultima perioadă, îşi dă cu părerea despre tot şi despre toate, inclusiv despre condamnarea fratelui Mircea, fără să-i atragă nimeni atenţia că, în dosarul în care acesta din urmă a primit 4 ani de închisoare cu executare, se vorbea despre saci de bani care trebuiau să ajungă de la interlopi la „profesor”…
Astăzi, Traian Băsescu îl face cu ou şi cu oţet pe Cioloş, dă de pământ cu Iohannis, le dă noi lecţii de moralitate lui Ponta şi Antonescu. Mai mult, devoalează că, la o adică, ar putea candida din nou la Primăria Capitalei, de data aceasta din partea Mişcării Populare. Eu, unul, îmi aduc aminte că, în urmă cu doi-trei ani, acelaşi Băsescu spunea că după mandatul la Cotroceni se retrage la pensie şi că orice altă funcţie nu mai are nicio valoare după ce ai fost şef al statului. Acum, parcă-l şi vedem din nou pe afişe, cu ardeiul iute în braţe, anunţând că vine la primărie…
În teritoriu, aceeaşi aparentă dezorganizare. Cel puţin în cazul Iaşului, avem un primar interimar care aruncă toate oalele sparte în capul primarului de drept arestat pentru corupţie, uitând că ani la rândul i-a cules scamele de pe sacou şi i-a girat toate proiectele. Mai mult, a pornit şi un război în propriul partid, din care nu se ştie cine va ieşi câştigător şi nici măcar dacă va mai rămâne candidat până la alegeri.
De partea cealaltă a baricadei, avem liberalii baricadaţi în Podu Roş, care, prin comunicate neasumate, critică orice iniţiativă a Palatului Roznovanu, riscând ca la un moment dat să facă din adversar o victimă în ochii opiniei publice. Singura şansă a ieşenilor mai rămâne societatea civilă şi diversele iniţiative ce se vor partide, dar a căror flacără s-a stins la fel de uşor precum lumânările aprinse în memoria victimelor de Colectiv.
Trist peisaj, tristă atmosferă, care ne dau de înţeles că noul an electoral nu va scoate la rampă şi noi personaje, capabile de o reală schimbare…
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau