Cine vrea răul (în) PSD?

default

Dimensiune font:

| 28-09-2015 06:00

În urmă cu mai bine de două luni, scriam, sub titlul „Social-democraţia:din lacul inculpatului, în puţul condamnatului”, despre cele ce se întâmplau, la acea vreme, în, încă, cel mai mare partid din ţara noastră. Încheiam rândurile cu pricina printr-un soi de scenariu SF, notând că „fostul lider era doar inculpat, cel actual e condamnat; mergând pe această „logică”, se poate face supoziţia că următorul va aparţine categoriei celor care îşi execută pedeapsa”.
A trecut ceva timp de atunci, suficient, din punct de vedere normal, ca nişte minţi să raţioneze şi, apoi, acţioneze. Infirmând, desigur, „logica” mai sus amintită. Dar ceva se întâmplă în PSD, ceva greu de explicat, greu de înţeles iar, prin previzibilele consecinţe, şi mai greu de iertat pentru susţinătorii stângii. Parcă ceva paralizează voinţa ce ar trebui să dicteze o altă cale. Să fie, oare, o simplă şi, poate, falsă percepţie, sau, cine ştie?, jocurile de culise sunt mult mai complicate şi mai perverse decât s-ar crede?
Mai treacă-meargă faptul că Liviu Dragnea a fost desemnat/ales drept interimar, ca soluţie de avarie. Dar devenirea sa, pe zi ce trece tot mai mult, drept (aproape) unicul candidat la şefia partidului pune serios pe gânduri. Foarte interesantă retragerea, la numai o zi după intrarea în cursă, a lui Robert Negoiţă. Încă şi mai interesantă rămânerea, deocamdată, a lui Daniel Savu, fost ofiţer SRI. Unde e competiţia, unde e democraţia?
Subliniam, şi în urmă cu două luni, că PSD pare a fi în criză de valori. Iată că, acum, cine credeţi că parcă s-ar face ecou acestor consideraţii? Ei bine, tocmai „monstrul sacru” al social-democraţilor, care a afirmat că, la Congresul planificat săptămâna viitoare, nu va susţine pe nimeni, adăugând că „au dispărut nişte figuri dominante”, dar şi promiţând că, atunci, va spune mai mult. Acelaşi Ion Iliescu a criticat metoda propusă pentru alegerea viitorului lider PSD (prin votul tuturor membrilor de partid!), asemănând-o cu una dintre măsurile luate de Ceauşescu.
Să fie, oare, Iliescu singura voce – şi minte – lucidă din PSD?Dacă răspunsul este unul afirmativ, situaţia e tragică. Pentru că, după cum am mai spus şi cu alte prilejuri, nu e vorba de un oarecare partid, ci de cel îl care îşi pun speranţele toţi cei de stânga, de un partid aflat la guvernare, care ar trebui să fie exemplul cel mai bun de înţelepciune şi raţiune.
Un apropiat al lui Ion Iliescu, senatorul Şerban Nicolae, care îşi anunţase intenţia de a candida, ia în calcul renunţarea, acuzând faptul că organizarea alegerilor este „profund viciată”. Dacă da, de către cine? Şi, mai ales, cu ce scop? La ultima întrebare răspunsul cel mai simplist ar fi acela care să evidenţieze favorizarea lui Liviu Dragnea şi şubrezirea şi mai puternică a lui Victor Ponta, ale cărui zile ca premier par a fi tot mai numărate. Dar există şi opinii că s-ar urmări, de fapt, slăbirea PSD. Ceea ce s-ar şi putea întâmpla, dacă membrii de partid şi chiar liderii vor avea comportamentul din ultimele luni...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei