Coincidenţe
Dimensiune font:
Nu ştiu câtă atenţie au acordat românii Congresului PSD de duminica trecută şi a celor petrecute acolo. Spre deosebire de alte evenimente de gen, preşedintele partidului se ştia dinainte, acesta fiind validat în unanimitate, prin ridicare de mână. Lista vicepreşedinţilor era, de asemenea, previzibilă, chiar dacă unii au prins „la mustaţă” locuri în conducerea centrală a PSD. Prin urmare, sigurul punct de interes l-au mai reprezentat discursurile şi gesturile participanţilor la această reuniune.
Primul dintre ele a fost lepădarea de trecut şi momentul în care Liviu Dragnea le-a cerut delegaţilor să se ridice în picioare pentru un moment de reculegere în memoria victimelor dictaturii comuniste. „Să cerem iertare României şi românilor pentru că nu am făcut acest gest până acum”, a declarat Dragnea, într-un moment în care în sală se aflau nu doar fostul prim-secretar PCR de Iaşi Ion Iliescu, dar şi alţi membri de vază ai partidului, care nu s-au dezis nici un moment de apartenenţa lor la fostele structuri. Ba, unii dintre ei încă îşi fac un titlu de glorie din asta, păstrând carnetul roşu de partid cu sfinţenie. Dar, dacă-i ordin, cu plăcere…
Condamnarea de cinci secunde a comunismului a venit însă între două discursuri cel puţin interesante. Unul a venit din partea liderului TSD Mihai Sturzu, care a deschis seria criticilor la adresa lui Dragnea, pe care din comunist nu l-a scos. Astfel, liderului de la Teoleorman i s-a reproşat în primul rând candidatura unică la şefia partidului, în premieră de la Adrian Năstase încoace.
A ieşit apoi la scenă Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, care, printr-un discurs plin de aplomb, a înfierat politica de cumetrie promovată de partid în ultima perioadă, spre deosebire de capitalismul de cumetrie care a înflorit sub cele două mandate şi jumătate ale dânsului la conducerea ţării. În plus, capilor PSD li s-a reproşat îndepărtarea de cultură şi de intelectuali, dând astfel de pământ cu toată deschiderea lui Dragnea pentru această pătură şi cu mesajele sale de susţinere pentru ideologi precum Dâncu sau Năstase.
Cum a răspuns liderul ales al PSD la aceste critici? Prin ţinerea la uşă a fostului component al trupei Hi-Q şi scoaterea lui Iliescu din aparatul executiv al PSD, prin neincluderea funcţiei de preşedinte onorific al PSD printre cele care alcătuiesc Biroul Permanent Naţional.
La doar câteva zile de la congres însă, adevărata lovitură pentru Ion Iliescu, dar şi pentru alţi foşti apropiaţi aia cestuia, a venit din partea Justiţiei. După 25 de ani de dosare în care cauzele au fost clasate sau finalizate cu NUP, procurorii au anunţat urmărirea penală a fostului preşedinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990, la pachet cu „şarpele cu ochelari” Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman şi cu singurul condamnat din dosarul Revoluţiei, Victor Atanasie Stănculescu. O fi aceasta adevărată lepădare de trecut de care vorbea Liviu Dragnea sau gestul său de la Congres a fost unul pur întâmplător? Deja, unii încep să speculeze că apelul său de condamnare a crimelor comunismului nu a fost chiar pură întâmplare şi că ar fi avut unele semnale de prin zona Justiţiei, de la care încă se mai aşteaptă o soluţie definitivă în dosarul „Referendumul”. Iar după 25 de ani de decizii „întâmplătoare” în această zonă, parcă nici noi nu mai credem în coincidenţe…
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau