Cui îi mai arde de alegeri?

Poate pentru prima oară în ultimii ani, campania electorală a căpătat un aer ponosit, cu dezbateri lipsite de consistenţă şi, dacă ar fi să dăm crezare multora dintre ieşeni, cu nişte candidaţi pe măsură. Nu tu mitinguri electorale, nu tu mici şi bere împărţite din belşug, nici măcar vestitele gramofoane străbătând zgomotos străzile nu ne-au mai poluat oraşul, spălat de ploi după praful gros care, altminteri, se ridică de peste tot în zilele toride.
Mai apoi, cei câţiva candidaţi care au avut curaj şi bani să iasă la înaintare au încercat mai mult să se atragă în cursa unor false dezbateri, fără a oferi o viziune proprie şi apropiată de realitate asupra modului în care s-ar putea dezvolta urbea. Cel puţin eu, unul, nu am văzut acest lucru nici din pliantele împărţite cu sârg prin poştă, nici în alte materiale electorale. Care, în acest an, au fost sărace rău.
Poate şi din cauza reglementărilor stricte ale Autorităţii Electorale Permanente, poate şi din cauza experienţei din anii trecuţi, unde s-a dovedit că nu contează cât de mare ai mesh-ul dacă acesta nu ai şi ceva în spate, partidele şi candidaţii nu au mai aruncat banii pe materiale de propagandă costisitoare. Şi i-au păstrat probabil pentru apariţiile televizate şi advertorialele frumos colorate din presă, care, tot în premieră, au fost marcate cu datele de identificare ale celui care le-a comandat. Dar, poate că este mai bine aşa. În fond, după vreo 16 ani – de prin 2000 încoace, de când românii s-au învăţat cu fiţuici electorale, cu mâncare şi băutură împărţite din belşug şi votanţi plimbaţi într-o frenezie cu autocarul de la o secţie la alta, normalul a ajuns să ni se pară anormal. Cineva chiar îmi spunea că, dacă nu vedea însemnele cu secţiile de votare postate la intrarea şcolii la care îşi duce copilul, nici nu ştia că-s alegeri.
Pentru prima oară, campania electorală s-a dovedit ceva mai salubră, chiar cu riscul de a deveni anostă şi total neatrăgătoare. Poate că aşa se întâmplă şi în afară, poate că aceştia ar trebui să fie paşii spre normalitate, pe care mulţi îi aclamă, dar nu îi respectă. Iar după o lună de zile în care au lipsit dezbaterile, în care candidaţii parcă nu au avut curajul de a ieşi în public pentru a-şi expune proiectele, asupra Iaşului şi a României s-a mai abătut şi o tragedie care face să te gândeşti de două ori la lucrurile cu adevărat importante într-o viaţă de om.
Fără vreo legătură nici cu alegerile, nici cu starea sistemului medical românesc, dispariţia eroilor SMURD poate reprezenta pentru fiecare dintre noi - candidaţi, alegători sau dintre cei care nu se prezintă la vot - un bun prilej de reflecţie asupra celor pe care-i avem lângă noi şi nu îi preţuim suficient, asupra lucrurilor la care ţinem şi de care, uneori, poate ne despărţim prea uşor şi, de ce nu, asupra faptelor bune şi a promisiunilor pe care avem posibilitatea să le ducem la îndeplinire, dar le lăsăm întotdeauna pentru un mâine care s-ar putea să nu mai vină niciodată.
Iar pentru cei care se gândeau că mai au o şansă de a îngrăşa electoratul în preziua votului şi să reia relele apucături din Duminica Orbului, poate ar trebui să se gândească de două ori. Oare chiar ne mai arde de campanie şi de alegeri?