Culegem roadele mentalităţii de turmă. De oi!

Ca şi în alte situaţii, sunt necesare, dintru început, oarece clarificări. E adevărat, prin turmă, de obicei, se înţelege un grup mai mare de vietăţi (evit, poate nu întâmplător, cuvântul animale), domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună, dar o altă accepţie este şi aceea de grup mare de oameni – umili, săraci, exploataţi. Expresia „a merge cu / ca turma” face vorbire despre acţiunea de a urma pe oarecine fără discernământ, maşinal. Prin haită, de regulă, se înţelege un grup de câini, lupi sau alte vieţuitoare care umblă împreună, dar, câteodată, şi un grup de oameni din aceeaşi tagmă, care dezlănţuie cruzime şi teroare asupra unei populaţii.
Acum, dacă vrem să speculăm sau chiar filosofăm pe marginea termenului de turmă, putem afirma că una e cea de oi, alta (dar apropiată mult), cea de boi, şi cu totul alta cea de bivoli sălbatici. Exemple din comportamentul primelor două categorii avem „şansa” de a vedea aproape zilnic – la propriu sau la figurat. Haide să luăm cazurile, din ce în ce mai multe, în care oamenii stau interminabile ore (uneori câte o zi, dacă nu două), la cozi, inclusiv în geruri straşnice sau călduri sufocante. Indiferent, şi aceasta doresc să subliniez, pentru că agravează starea generală de lucruri, dacă e vorba de cozi formate la instituţii de stat ori firme private (dintre cele care se ocupă de utilităţi, începând de la telefonie, continuând cu apa şi sfârşind cu energia electrică sau gazul metan).
Aidoma oilor, ce merg supuse oriunde, chiar dacă aceasta ar însemna spre tăiere!, turmele de oameni execută supuse dispoziţiile afişate pe pereţi: luaţi bon de ordine, staţi la rând, aveţi toate documentele cerute şi, mai ales, aveţi o infinită răbdare, căci, nouă, instituţiilor de stat sau firmelor private, nu ne pasă câtuşi de puţin de timpul vostru, singurul interes fiind acela de a vă mulge de cât mai mulţi bani. Foarte puţini oameni, sub 1 la sută, îşi permit să exprime, cu voce tare, revolta faţă de această bătaie de joc, ameninţând că vor apela la televiziuni (ca şi cum acestea ar mai avea vreo putere), sau cerând să fie chemaţi conducătorii respectivelor instituţii firme. La aşa acţiuni, aşa efecte, treburile merg ca mai înainte, adică în bătaie de joc. Dar nu se desprinde nimeni de turmă să propună metode mai radicale – desigur, în limitele legii şi civilizaţiei -, începând de la refuzul de a plăti (un soi de grevă fiscală), sau scoaterea directorilor/patronilor din fotoliile lor comode şi de sub aparatele de climatizare şi aducerea lor, spre a sta la coadă câteva zeci de ore, şi a primi în faţă şi trimiterile la origine...
Cât priveşte turmele de bivoli, a se vedea un documentar în care o haită de lei este făcută praf de coarnele şi copitele erbivoarelor atacate.
Bivolii, la figurat, lipsesc din România. Asta se vede cel mai bine la ieşirile în stradă. Ieşiri tot mai „subţiri”, atât ca frecvenţă, viteză de reacţie, dar, mai ales, ceea ce e mai trist prin consecinţe, prin numărul participanţilor. Când, la o turmă, pardon, populaţie de atâtea milioane, protestează, adunaţi în toată ţara, doar câteva mii, e normal ca haita de politicieni, guvernanţi şi cei din administraţie să-şi vadă liniştită de treburile ei.