De ce-o fi şcoala plictisitoare?

 

Zilele trecute m-am întâlnit cu un grup de copii frumoşi şi isteţi, aşa cum sunt toţi, doar noi, oamenii mari, îi vedem diferiţi. După ce ne-am împărtăşit ultimele bucurii şi gânduri, după ce am făcut niscai planuri de vacanţă, i-am întrebat ce le displace lor cel mai mult. Şi dacă cei mai mari au tăcut şi-şi aruncau priviri furişate, prichindeii nu au ezitat să strige în cor: „Temele”. „De ce?”, a urmat o întrebare firească doar pentru mine, şi cu răspuns evident pentru ei: "Fiindcă şcoala este plictisitoare. În fiecare zi auzim aceleaşi lucruri, în fiecare oră Doamna ne spune să stăm cuminţi, la fiecare şedinţă cu părinţii vorbeşte doar despre notele praste şi despre ce obrăznicii am făcut. Niciodată nu ne întreabă ce ne place, ce ne-ar bucura să facem împreună ori ce ne-ar distra să învăţăm”, a răspuns Alex în timp ce-şi număra cu limba cei trei dinţi lipsă din faţă. Şi dacă puştiul din clasa întâi a prins curaj, imediat au completat şi ceilalţi lista plângerilor.

Sincer vă spun mi s-a strâns inima în timp ce-i ascultam şi cred că acelaşi lucru au simţit şi părinţii lor pe care i-am invitat să ne fie alături la Atelierul de Discursuri Publice. Aproape că nu le venea să creadă ceea ce auzeau şi poate pentru prima oară le-au dat dreptate – da, şcoala este un loc unde copilul merge din obligaţie, nu din plăcere. Cum s-a ajuns aici, unde s-a greşit şi cât de mult s-a pierdut se ştie – reforme repetate, fără nicio noimă, centrarea pe note, catalog, curriculă şi mai puţin pe elev, lipsa banilor necesari dotărilor, nepăsarea celor din sistem. Este bună o evaluare, dar mai importante sunt soluţiile pentru a depăşi toate aceste probleme şi a-i determina pe copii să vină din nou cu bucurie în sălile de clasă.

Ca să poată avea mereu drag de carte, este important ca un copil să se bucure de învăţătură, să o considere o distracţie, nu o corvoadă, nu o obligaţie, nu un chin. Este important ca orice şcolar să se ştie iubit şi apreciat de învăţător şi să ştie că greşeala nu este un lucru rău decât dacă este repetată. Pentru mulţi educatori, copiii sunt un număr dintr-un catalog, un intermediar între salariu şi cancelarie, şi uită că au în sala de clasă nişte fiinţe vii care au nevoie de vorbe blânde, rostite cu fermitate, de mîngâieri, de joc şi de joacă, de şotii şi de îmbrăţişări. Ei nu au nevoie de un paznic la orele de curs, ci de un mentor, de un prieten care îi va însoţi pe tot parcursul şcolii. Din păcate, în puţine cazuri se întâmplă aşa, iar copiii suferă. Dragi dascăli, nu uitaţi că prichindeii de astăzi vor fi specialiştii viitorului pe care ar fi păcat să-i pierdem prin alte ţări unde li se recunoaşte valoarea. Şi dacă tot au fost alegeri, poate oamenii care şi-au dorit să ocupe funcţii în administraţia locală şi judeţeană ar trebui să ţină cont şi de acest aspect, altfel vor fi catalogaţi precum dascălii care mimează apostolatul de la catedră – plictisitori şi, adăugăm noi, plătiţi de pomană din banii tuturor.