De ce tot nu ştie stânga ce face dreapta?

Referirea din titlu nu este, aşa cum ar fi fost de aşteptat, la cele două părţi ale spectrului politic, pentru că, în această zonă, a nu şti ce face adversarul se poate întâmpla, deşi, din punct de vedere strategic, e de nedorit, prin consecinţele unor acţiuni care iau prin surprindere.
Stânga şi dreapta, în cazul subiectului acestor rânduri, definesc părţi ale societăţii noastre, indiferent că e vorba de legislativ şi executiv, sau cel dintâi şi alte domenii. Comunicarea, conlucrarea, ba chiar armonizarea punctelor de vedere între acestea sunt imperative care nu ar trebui nici măcar discutate, dar cu atât mai puţin puse sub semnul întrebării (ori trasului, în acelaşi interval de timp, hăis şi cea, ca să nu spunem chiar haosului).
În realitate, aproape că nu este zi în care să nu putem consemna, nu atât cu neplăcere sau tristeţe, cât cu îngrijorare, situaţii în care lucrurile se desfăşoară taman pe dos.
Unul dintre cele mai recente exemple constă în ce s-a întâmplat, ieri, la Palatul Parlamentului. Deşi, dacă ar fi să definim foarte exact evenimentul, ar trebui spus ce nu s-a întâmplat! Aşadar, ieri, în organizarea unei publicaţii de specialitate şi a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, a fost organizată o dezbatere pe tema Legii în plată – act legislativ extrem de discutat, de unii aplaudat, de alţii contestat. Iniţiatorii susţin că legea respectivă nu este nici de stânga, nici de dreapta, ci doar îşi propune să stabilească un echilibru între bănci şi clienţii acestora. Contestatarii afirmă că acest act legislativ este concepută pentru băieţii deştepţi (a se citi şmecheri), şi că de ea nu vor beneficia exact cei care au nevoie, iar unele voci merg chiar mai departe, considerând-o „un atentat la economie”.
Dezbaterea ar fi putut fi una extrem de utilă (poate şi mai şi, dacă era programată de mult, chiar la iniţierea proiectului de lege, dar asta e altă poveste...), dacă la ea ar fi participat una dintre părţile cele mai interesate în subiect, şi anume reprezentanţi ai sistemului bancar, acolo unde legea ar urma să-şi exercite efectele. Dar n-a fost să fie... Drept care, în absenţa acestora, dezbaterea a fost totalmente golită şi lipsită de sens. Şi, pe cale de consecinţă, este de prognozat că taberele pro şi contra legii se vor radicaliza şi mai mult, ceea ce o va face fie imperfectă (deşi nu ar fi prima de acest fel...) fie, încă şi mai grav, foarte greu de aplicat. Cu alte cuvinte, cumva inutilă. Timp pierdut şi bani pierduţi în fel şi chip, speranţe pierdute de către cei care aşteaptă, cu sufletul la gură, legea.