Demisia de ruşine

Nu mă voi alătura în aceste rânduri celor care cer, de câteva zile încoace, demisia de onoare a lui Gabriel Oprea de la şefia Ministerului de Interne, dintr-un singur motiv: politicienii români nu au învăţat încă sensul acestei sintagme, cel puţin aşa cum este ea percepută în alte părţi. Adică, să faci singur un pas în spate atunci când asupra ta planează acuzaţii de corupţie, de implicare în scandaluri publice sau de… fugă de la locul accidentului. La politicienii români nu am văzut încă un asemenea exerciţiu. Poate cu mici excepţii – vezi cazurile Blaga sau Rus, întâmplător sau nu, tot foşti miniştri de Interne, fără a putea vorbi despre demisii cu adevărat de onoare.
Revenind la generalul Oprea, acesta ar fi avut până acum mai multe motive să se retragă din funcţie. Primul ar fi ipocrizia şi neducerea la îndeplinire a propriilor angajamente. Cunoscut ca unul dintre cei mai înstăriţi membri ai guvernelor din care a făcut parte de vreo 8 ani încoace, pe când UNPR nu era înscris ca partid, ci doar o mână de parlamentari care dicta majorităţile politice, Gabriel Oprea a eşuat lamentabil în adoptarea proiectului de lege privind confiscarea marilor averi dobândite în mod ilicit. Probabil că, uitându-se pe propria declaraţie de avere, s-a gândit că ar avea ceva de muncă să justifice bijuteriile şi operele de artă de zeci de mii de euro, zecile de imobile constând în terenuri şi case cu suprafeţe megalomanice deţinute în Bucureşti şi în comunele din jur, la Predeal sau la malul mării. Ca lider de partid, a dus traseismul politic la nivel de doctrină politică, trecând abil de la stânga la dreapta sub masca „interesului naţional”. În fapt, interesul naţional s-a transformat în interes personal pentru generalul Oprea şi armata lui de traseişti, care au găsit sub pălăria UNPR ascunzătoarea perfectă şi oportunitatea negocierii de locuri pe liste la viitoarele alegeri. Creaţie politică a lui Traian Băsescu după ce acesta a scăpat de soluţia imorală Dan Voiculescu, UNPR şi Gabriel Oprea au întors brusc armele în favoarea cumătrului Ponta, pe care, până mai ieri, erau gata-gata să-l abandoneze din nou pentru Klaus Iohannis. Cam acestea ar fi realizările partidului interesului naţional în cele aproape două mandate la guvernare. S-ar mai putea adăuga, desigur, pensiile şi privilegiile votate fără crâcnire pentru foşti sau actuali militari, ai căror primi beneficieri sunt Gabriel Oprea şi gaşca de generali făcuţi la apelul bocancilor.
Astăzi, generalul Oprea e prins într-un scandal mediatic de proporţii, în care i se cere demisia din toate părţile. De la societatea civilă, de la Cotroceni, mai puţin din partea propriului partid şi a aliaţilor la guvernare. Moartea unui om nu ar trebui să facă însă loc nici jocurilor politice, nici actelor de bravadă. Nu ştiu dacă ministrul de Interne Gabriel Oprea, vicepremier însărcinat cu siguranţa naţională şi locţiitor al şefului Guvernului, nu ar trebui să aibă parte de un serviciu de pază adecvat, chiar şi atunci când se deplasează în interes personal. Pe de altă parte, nimeni nu-şi mai pune întrebarea cum e posibil ca într-o capitală europeană să ai cratere în asfalt capabile să înghită un om călare, neprotejate şi semnalizate adecvat. Din acest moment, Justiţia ar trebui să pedepsească aspru vinovaţii, indiferent cine sunt ei. Generalul Oprea se descalifică însă total atunci când spune că un om din propria escortă a murit în timpul efectuării serviciului, iar el nu a ştiut. E primul motiv pentru care responsabilul de siguranţa naţională a ţării ar trebui să demisioneze. De ruşine, nicidecum de onoare. În rest, nu mai contează că afară ploua, ningea sau că în maşină se aflau secretara ori aghiotantul.