Demnitari? Nuuu, găinari!

Vă propun o judecată logică. Avem de a face cu un individ care subtilizează din buzunarul cuiva un portofel cu câţiva lei. Ce calificativ poate fi acordat individului cu pricina?Păi, funcţie de inspiraţie, hoţ, pungaş sau, având în vedere dimensiunea pagubei cauzate, găinar. În paralel, avem de a face cu mai mulţi indivizi, vreo câteva sute la număr, care ne subtilizează câţiva lei, dar nu o dată, nu la un moment dat, ci lună de lună. Avem sau nu dreptul, făcând o paralelă, să-i numim hoţi, pungaşi sau, pe aceleaşi considerente ca mai sus, găinari?Păi, parcă, sau mai degrabă sigur, da! Nu ştiu dacă vă întrebaţi despre cine e vorba sau aţi ghicit, aşa că o să încerc să lămuresc eu lucrurile...
Marţi, 16 iunie (adică mai cu fereală şi în viteză, către sfârşitul sesiunii parlamentare, 303 aleşi au votat (în ciuda avizului negativ al guvernului!) legea pensiilor speciale pentru dânşii; ca urmare, senatorii şi deputaţii vor primi o indemnizaţie de 1500 de lei pe lună pentru un mandat, în limita a trei mandate. Ca şi cum doar votul nu era destul de revoltător, s-au înregistrat tot soiul de declaraţii în favoarea măsurii, dintre care una este antologică, adresată de către un ales coledzilor: „Astăzi este rândul să vă luaţi parlamentul înapoi, pentru un parlament puternic, perfecţionist”. Stupefiant, nu?
Vineri, 10 iulie, preşedinţia a trimis legea spre re-examinare, invocând, ca motiv principal, „caracterul excesiv şi arbitrar al noii indemnizaţii”. S-ar putea pune întrebarea de ce o reacţie aşa târzie, când caracterul menţionat era limpede din start. Dar, mai degrabă, s-ar putea face conexiunea cu un alt eveniment, înregistrat cu două zile în urmă:miercuri, 8 iulie, o ordonanţă de urgenţă (că ardea ţara, nu?) a executivului stabilea majorarea substanţială a salariilor a 48 de demnitari de rang înalt, în frunte cu preşedintele şi premierul (de la 6.500, la 15.108 lei net). Nici nu se emisese OUG, şi acelaşi locatar de la Cotroceni, care condamna extrem de vehement pensiile parlamentarilor, s-a şi grăbit să judece cu altă unitate de măsură (oare fiind direct interesat?), spunând că sporirea lefurilor demnitarilor este „înţeleaptă şi cu bătaie lungă”, apoi adăugând, şi mai nefericit, că „este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziţia în stat”. Aha, deci remuneraţia nu trebuie să se raporteze la nivelul de trai şi celelalte salarii, demnitarii fiind, desigur, o categorie fără nici o legătură cu situaţia din România, ci doar cu poziţia. Convenabil!
ştiam, mai demult, şi ni s-a reconfirmat, mereu, că, atunci când e vorba (şi când nu e?) de interesele lor, mai toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ. Prin acordarea pensiilor speciale parlamentarilor şi creşterea salariilor celor 48 de demnitari se oferă argumente care să justifice partea a doua a titlului acestor rânduri.