Europa, fereşte-te: Victoraş vrea să te chiloteze!

În atenţia celor care se află prin străinătăţuri şi sunt pesimişti privind perspectivele: niciodată nu se ştie de unde sare iepurele!

Dovada cea mai bună este în persoana subiectului acestor rânduri care, în urmă cu 25 de ani, a dormit vreo două săptămâni într-o gară pariziană, a făcut baie în fântânile arteziene din acelaşi oraş, unde a mai învăţat să meargă cu metroul fără bilet şi să câştige câteva zeci de franci pe zi recuperând fisele din cărucioarele de bagaje abandonate de grăbiţi.

Ei, dar au trecut anii şi, ce să vezi? Prin 2001, deja era şeful corpului de control al guvernului, după care a mai ajuns de vreo două ori şef peste nişte ministere. Lovitura cea mai a dat-o, însă, în 2012, când, pe parcursul a doar şapte luni, a fost numit de două ori premier. S-ar putea crede că toate funcţiile amintite au fost dobândite ca urmare a unor merite profesionale de excepţie. Cine vrea, poate să creadă şi asta. Dar, mai aproape de realitate este varianta că ascensiunea pe linia unor funcţii în stat se datorează avansării în partid, unde, în doar 9 (nouă) ani, a parcurs drumul de la simplu membru la calitatea de preşedinte al formaţiunii. În fine, conform unei alte variante, a contat enorm sprijinul unui fost şef al partidului şi guvernului, dar şi o alianţă – pe cale matrimonială – cu un lider important al formaţiunii.

Dar lucrurile nu se opresc aici. După cum se prefigurează ele în momentul de faţă, personajul are mari şanse ca, în decembrie, să-şi facă viză de flotant pentru cinci ani la Cotroceni. O asemenea parvenire e un adevărat mister, pentru că precedenţii doi candidaţi ai aceluiaşi partid pentru funcţia prezidenţială au eşuat, deşi aveau mult mai multe date care să-i recomande pentru asemenea demnitate.

Iar dacă privim în viitorul ceva mai îndepărtat, apoi chiar că avem motive serioase de meditaţie, câtă vreme subiectul a declarat, în urmă cu câteva zile, că „peste cinci ani, mă văd asigurând preşedinţia Uniunii Europene”. Hm! Exprimarea ar putea trimite la faptul că, în 2019, România va deţine Preşedinţia rotativă a UE, dar cine ştie dacă intenţiile personajului se limitează la aşa ceva şi nu visează la a fi preşedintele Comisiei Europene sau al Consiliului European? Adică de ce un Van Rompuy, supranumit „dl. Nimeni”, sau un Donald Tusk să poată, şi Victoraş nu?

Conform unui principiu, fiecare tinde să avanseze până atinge propriul prag de incompetenţă. Iar când avem de a face cu persoane care sunt absolut convinse că ele sunt competente oricând şi la orice, nicio barieră nu mai poate sta în calea realizării unor asemenea ambiţii.

PS O lămurire pentru cei care n-au înţeles ultimul termen din titlul acestor rânduri: în inegalabil de dulcea limbă moldovonească, la pilot se spune chilot. Ar fi trebuit, de fapt, să folosesc expresia „cochiloteze” - având în vedere că subiectul a fost copilot pe maşină de curse, copilot, zic unii, la lucrarea de doctorat, copilot la USL, cu Crin, şi copilot la guvernare, cu Traian – dar complicam prea mult lucrurile...