Feisbucesc, nu mă îndoiesc, deci exist?
Dimensiune font:
Mi s-a întâmplat, în ultima perioadă, ca mai multe persoane, cu precădere din generaţiile tinere, dar şi de aceeaşi vârstă cu mine, să-mi solicite adresa de pe cea mai în vogă reţele de socializare, toate argumentând, invariabil, că doreau acest lucru „pentru a comunica mai bine”.
Surpriza lor la aflarea veştii că n-am aşa ceva a fost vizibilă. Mai puţin vizibilă, dar foarte posibilă, a fost, în urma unui aşa răspuns, catalogarea sus-semnatului drept un soi de relicvă, un aparţinător al altor vremuri, când, probabil, comunicarea între indivizi se făcea prin intermediul porumbeilor voiajori, dacă nu cumva prin acela al focurilor aprinse pe dealuri...
Recunosc, dar fără să-mi fie jenă: n-am nici o adresă pe vreuna dintre reţelele de comunicare socială. Ştiu, foarte curând, din necesităţi exclusiv pragmatice, va trebui să-mi „intru în rând cu lumea”. Dar, până atunci, să explic de ce n-am făcut-o încă...
În primul rând, pentru că prefer relaţiile tradiţionale. Adică întâlnirea cu un prieten faţă în faţă şi o discuţie pe parcursul căreia să ne privim şi, eventual, să ne şi înţelegem din priviri. Doar dacă aşa ceva, momentan, nu este cu putinţă, apelez la e-mail sau telefon.
În al doilea rând, pentru că am agreat niciodată tendinţa de a mă lăsa (se)dus de valul unei mode. Cu atât mai mult cu cât aceasta, cum se dovedeşte a fi cazul reţelelor de socializare, poate să însemne mai multe dezavantaje decât avantaje. Pe cele din urmă nu le pomenesc, dat fiind că au, şi aşa, prea mulţi avocaţi. Printre cele dintâi aş aminti dependenţa, marea risipă de timp, pierderea intimităţii, apartenenţa la un sistem controlat şi care te ajunge să te controleze, expunerea la tot felul de riscuri şi, nu în ultimul rând, deformarea realităţii.
Spre a fi bine înţeles, aş da un exemplu pentru ultima sintagmă. O cunoştinţă mi-a permis să-i vizionez pagina dintr-o reţea de socializare. M-a frapat faptul că avea peste 600 de prieteni. M-am uitat cu atenţie la listă. Zece, cel mult douăzeci ar fi binemeritat acest calificativ. În rest, persoane dornice să fie băgate în seamă.
Încă un aspect, şi cred că e cel mai important. În cazul multor utilizatori ai reţelelor de socializare, se manifestă fenomenul de trasmitere a unor imperative către o masă amorfă (termen mai blând pentru turmă). Când primim un mesaj de la un prieten (virtual), din naivitate sau grabă, nu mai verificăm procentul lui de adevăr. Atât noi, cât şi prietenii (virtuali) de pe lista noastră acţionăm mecanic. Pe cale de consecinţă, ne însuşim conţinutul mesajului (chiar dacă nu ştim cine a fost autorul său iniţial şi nici ce intenţii o fi avut), conform căruia ceva sau cineva este bun sau rău şi trebuie tratat ca atare. Cumva conform sloganului „feisbucesc, nu mă îndoiesc, deci exist”.
Ori, conceptul filosofic expus în urmă cu aproape patru secole conţinea două etape obligatorii şi legate indisolubil: abia după „mă îndoiesc, deci gândesc” poate urma „gândesc, deci exist”!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau