Hora ipocriziei

A trecut Hora Unirii, iar dacă din discursurile guvernanţilor nu s-a remarcat nimic memorabil pentru Iaşi ori pentru Moldova, ecourile acestei „bife” în calendarul cuplului Iohannis-Cioloş se mai regăsesc doar în plan politic. Astfel, după ce premierul tehnocrat a lăsat deschisă portiţa negocierilor pentru modificarea legislaţiei electorale, lucrurile au luat-o razna. Liberalii anunţă deja consultări cu partidele pe această temă, doamna Gorghiu spunând aşa, în treacăt, că o ordonanţă de urgenţă din partea premierului Cioloş pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi nu în unul singur, ar fi „cea mai bună soluţie”, de parcă asta ar fi singura problemă a Românei. Deşi afirmaţia miroase de la o poştă a înţelegere subterană, pe coridoarele PNL-Cotroceni, via Palatul Victoria, personal, nu găsesc nimic rău în revenirea la o modalitate de vot cât se poate de bună, dar promovată de cine nu trebuie.
Am spus în nenumărate rânduri că primul pas spre normalizarea vieţii politice în România este stabilirea unui calendar electoral suficient de clar şi de predictibil, încât să nu lase loc nici la speculaţii de ordin legislativ. Iar o revenire la situaţia de dinainte de 2004 cred că ar fi soluţia cea mai la îndemână, cu toate neajunsurile ei. Pentru aducere aminte, pe atunci alegerile locale şi prezidenţiale se desfăşurau o dată la patru ani, în două tururi, în vreme ce alegerile parlamentare, la fel cu cele pentru consiliile locale şi judeţene, cu aceeaşi periodicitate, pe liste.
Lucrurile au luat-o razna însă în România odată cu modificarea Constituţiei din 2003, când majoritatea PSD a decis introducerea mandatului de cinci ni pentru preşedinte. Considerată atunci ca o renunţare a rolului de locomotivă pe care candidatul la prezidenţiale îl avea în stabilirea majorităţii parlamentare, experienţa ultimilor ani a arătat o desprindere a funcţiei prezidenţiale de realităţile României şi o bulversare totală a alegătorului. Tot acest decalaj a fost condimentat, ulterior, prin referendumuri şi modificări legislative sub presiune, la tot felul de struţo-cămile de ordin legislativ, mult mai nocive decât votul pe liste şi candidaţii-locomotivă. Am reuşit astfel să compromitem total ideea de vot uninominal, prin adoptarea unui sistem legislativ mixt, în care nu ştii niciodată câte locuri vei avea în Parlament. Din 2008 încoace, primarii şi preşedinţii de CJ se aleg uninominal, într-un tur de scrutin, chiar dacă aceştia beneficiază, uneori, de nici 30 la sută din voturile unei comunităţi. Astăzi, după vreo trei legislaturi de orbecăială, căutăm să reparăm ce-am stricat, lăsând însă primarii aleşi într-un tur, iar preşedinţii de CJ la mâna majorităţilor rezultate din votul pe liste.

Culmea e că, pentru toate aceste ultime modificări şi-au dat acordul toate partidele din comisia pentru Cod Electoral, printre care şi vehemenţii liberali, care cer astăzi revenirea la votul în două tururi la primării.
Confuzia e maximă şi la nivel parlamentar, unde, pentru prima oară în ultimii 25 de ani, a dispărut ideea de putere şi opoziţie. Sau, ca să fim mai exacţi, marile partide joacă acum cartea opoziţiei, toate oalele spărgându-se în capul unui guvern al nimănui, dar învestit, totuşi, de o largă majoritate.
Concluzia la toate acestea e una singură. Până ce politicienii nu vor ieşi din hora ipocriziei, bolile României nu vor avea leac. Iar cei care ieri clamau ideea primenirii clasei politice, în fond, nu vor decât să joace după acelaşi principiu care guvernează România, de 25 de ani: la vremuri noi, tot noi!