Iarăşi siliţi să alegem răul cel mai mic?

Care va să zică, începând de ieri, s-a finalizat oficializarea a ceea ce era de aşteptat. În urmă cu două săptămâni, stânga îşi lansase candidatul. Aflat, până atunci, în incomoda ipostază a măgarului lui Buridan, adică pendulând între pohta de-a avea scaun moale la Cotroceni şi dorinţa de a rămâne şeful partidului şi de a păstra controlul. Dreapta s-a mişcat ceva mai încet, deşi decalajul relevat de sondaje ar fi impus recuperări rapide. E adevărat că şi candidaţii la postul de...candidat au fost mai mulţi (ceea ce nu înseamnă, deloc, şi mai buni), şi că nu s-a ajuns la formula ideală (esenţială în perspectiva câştigării alegerilor) a unui candidat unic al acestei părţi a scenei politice, continuând să existe pretendenţi atât în afara ACL, dar chiar şi înlăuntrul formaţiunii.
La momentul de faţă, se cunosc cu siguranţă cei doi principali competitori, şi, la nivel de presupoziţii, rezultate în urma consultării aceloraşi sondaje, şansele fiecăruia; conform acestora, candidatul stângii ar obţine, în turul doi, între 53 şi 55 la sută, iar cel al dreptei, între 45 şi 47 la sută. În cele aproape trei luni rămase până la respectivul tur, mutaţii spectaculoase ori chiar schimbarea configuraţiei s-ar putea produce doar pe bază de dosare; cel al dreptei are, deja, unele pe rol, iar celui al stângii e de aşteptat, în logica politicii mioritice, să-i fi fost pregătite.
Acestea toate sunt, însă, de importanţă secundară, întrucât, oricare dintre cei doi ar ajunge la Cotroceni, aromânul ori sasul, România nu va deveni mai bogată, mai frumoasă, mai prosperă şi nici românii mai înstăriţi sau mai fericiţi. Continui să susţin că o ţară, oricare ar fi ea, nu poate fi schimbată de către un singur om, oricare ar fi el...
Adevărata şi grava problemă a actualelor alegeri prezidenţiale constă, cred, în ceea ce s-ar putea defini drept criza de valoare a competitorilor.
Să ne aducem aminte că, la precedentele scrutinuri de acest fel, au concurat personaje cu experienţă în plan politic sau cu certe realizări profesionale, printre care pot fi amintiţi Ion Iliescu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, Ioan Mânzatu, Mircea Druc, Emil Constantinescu, Petre Roman, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Ioan Pop de Popa, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Mircea Geoană.
În acest an, suntem puşi în ingrata situaţie de a alege între personaje hai se le zicem secundare:un fost aghiotant al lui Adrian Năstase, care n-a performat nici în meseria de bază, nici în funcţiile de şef corp control, ministru sau premier, şi primarul (cu schelete în dulap) unui oraş de provincie, în care numai să nu fi vrut nu făceai ceva, d-apoi în condiţiile în care în respectiva urbe au curs fluvii de bani pentru a o înălţa la rangul de capitală culturală europeană (demnitate care s-ar fi cuvenit Iaşului sau Clujului!).
La ultimele 3-4 alegeri prezidenţiale s-a votat (dar nu s-a reuşit) în favoarea alegerii „răului” cel mai mic. Din nefericire, nici 2014 nu pare să fie anul în care am putea opta pentru „bunul” cel mai mare...