Începuturi aproape simultane, speranţe total diferite

Rândurile ce urmează cu nici un chip nu aş putea să le aşez sub semnul lui „nu ştiu alţii cum sunt...” Pentru că nu cred că există alţii care să simtă altfel. Ieri, toată suflarea, de la 6 ani până la vârsta a treia, a trăit mereu repetabila, dar şi mereu proaspăta şi inegalabila emoţie a începutului de an şcolar.
Am avut prilejul să mă aflu, în dimineaţa aceleiaşi zile, şi în Iaşi, şi în satul unde încă mai locuiesc. Şi într-un loc, şi în celălalt, aceeaşi lumină neasemuită, generată de feţele copiilor în drum spre şcoală, dar şi de chipurile celor care-i însoţeau, de la părinţi, la fraţi şi surori mai mari, ori bunici. Lumina venea, cu certitudine, şi din emoţie, dar şi din bucurii şi speranţe. Poate nu e deloc întâmplător faptul că începutul unui nou an de studii este situat în toamnă, adică se suprapune peste bogatul anotimp al roadelor, preluând parcă o ştafetă şi prefigurând ivirea altor roade, ce vor fi culese în vara viitoare. Poate nu e deloc întâmplător că tristeţea ce ne era lăsată în suflet de plecarea rândunelelor, berzelor şi altor înaripate este pe deplin alungată/compensată de frumosul şi cutezătorul „zbor” al copiilor şi adolescenţilor către cerul atât de înalt şi de înălţător al învăţăturii...
Noul an şcolar este încă şi mai plin de speranţe ca precedentele, dacă va fi ca promisiunile guvernului să se îndeplinească. Printre acestea, decontarea cheltuielilor, în limita a 55 de lei (cam puţin, dar e un început), pentru achiziţionarea de manuale şcolare elevilor din clasele a XI-a, a XII-a şi a XIII-a, şi distribuirea de manuale noi elevilor din clasele a III-a.
În acelaşi timp, noul an şcolar are aceleaşi aşteptări din trecut în privinţa bazei materiale, atâta vreme cât nu toate şcolile sunt pregătite sau nu îndeplinesc condiţiile, îndeosebi din punct de vedere sanitar. De reţinut, conform unor surse din ministerul răspunzător, că, în mod real, circa 25 la sută dintre şcoli nu ar trebui să funcţioneze. Fapt de o gravitate extremă, ce ar trebui să se constituie într-o prioritate pentru politicieni.
Apropo de aceştia, în zona lor s-a marcat un alt început, cel al noii sesiuni parlamentare. Din păcate, spre deosebire de debutul mai sus amintit, în acest caz nu prea putem vorbi de emoţii, bucurii, speranţe, şi cu atât mai puţin de lumină. Care întârzie nepermis de mult să apară, înlocuită fiind de tot felul de umbre, începând cu neacordarea unei priorităţi maxime domeniilor esenţiale (printre care educaţia şi sănătatea), continuând cu neconsultarea celor vizaţi, lipsa unor dezbateri la scara întregii societăţi şi sfârşind cu imperfecţiunile şi lentoarea procesului legislativ. Printre cauze, aceea că, de exemplu, în prima sesiune parlamentară din acest an, aleşii au lucrat în plen un total de 316 ore, echivalentul a 39 de zile lucrătoare la un program normal de 8 ore, lăsând restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative. Cu alte cuvinte, parlamentarii au fost şi continuă să fie restanţieri, un exemplu deloc bun pentru cei care, ieri, au început un nou an şcolar...