Justiţia fie lăudată: tumora presei a fost extirpată

Din start, trebuie făcute două precizări. Prima se referă la faptul că tumora menţionată în titlu era, indubitabil, nu doar malignă, ci şi transmisibilă, molipsitoare. A doua îşi propune să dezvăluie identitatea subiectului: un ins din Caracal, unde căruţa ce se zice că s-ar fi răsturnat conţinea nu doar proşti, ci şi indivizi tentaţi să prostească & fure pe alţii – cu alte cuvinte, escroci. Întâlnirea dintre acest hoţ şi tot soiul de proşti a făcut ca primul să capete notorietate ca „om de televiziune” - sintagmă cu totul exagerată pentru o caricatură de patron al celui mai murdar şi abject canal video din media românească a ultimului sfert de secol.
În ciuda faptului că îi erau mai mult decât evidente mediocritatea, murdăria morală, aplecarea către kitsch şi vulgaritate, precum şi a celui că mai toată lumea ştia de metodele ilegale, de regulă şantajiste, utilizate în acumularea averii, insul în chestiune a fost tratat cu totul altfel decât ar fi meritat. Şi de către politicieni, dintre care cei mai mulţi i-au frecventat troaca de lături, şi de către instituţia abilitată să vegheze la respectarea reglementărilor şi normelor în spaţiul audiovizualului, dar mai ales, cel puţin până într-o vreme, de către organele menite a (re)acţiona la încălcarea flagrantă a legilor.
În fine, cel puţin în ultimele două planuri, lucrurile s-au schimbat. Troaca de lături a fost închisă, după cum închis a fost şi proprietarul ei. Când doi oameni îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci. Când două instanţe îţi confirmă vinovăţia (iar a doua chiar sporeşte pedeapsa), te duci şi te culci în puşcărie. Tupeul insului a rămas, însă, nealterat, el susţinând că ar fi nevinovat. În fine, cum nu e singurul ajuns după gratii care procedează astfel, este cumva de înţeles.
Cu totul de neînţeles, dar, îndeosebi de nocive sunt, însă, compasiunea şi solidaritatea a tot felul de indivizi, care nu mai au mult şi fac din pârnăiaşul caracalean un erou naţional. Când e vorba de o avocată sclerozată sau de alte personaje penibile, dar abonate la apariţii pe micile ecrane, mai treacă-meargă. Când, însă, avem de a face cu lucrători în media (n-am motive să le spun jurnalişti), , cumva formatori de opinie, situaţia e mai gravă. Singura consolare constă în validarea spusei că „cine se aseamănă, se adună”:printre cei mai înfocaţi „avocaţi” ai escrocului se numără un ex-pastor sectant, un fost bodyguard, o actriţă-politiciană ratată şi alţii de aceeaşi teapă. Toţi cei de această factură sunt dovada că, în mass media actuală, există mai multe tumori care, pentru sănătatea presei – dar şi a societăţii – trebuie tratate până la dispariţie.
Deocamdată, e mai mult decât lăudabil că Justiţia (merită iniţială majusculă) a extirpat tumora cea mai mare şi mai primejdioasă, măcar pentru un deceniu. Deşi, nu pentru infracţiunea pedepsită, ci pentru toate relele, infracţiunile şi golăniile escrocului, acesta ar fi trebuit ejectat din presă pe viaţă!