Lacrimile Sfintei Parascheva

default

Dimensiune font:

| 12-10-2016 13:14

De câteva zile Iaşul s-a umplut de pelerini. Oameni veniţi de prin toată ţara s-au aşezat la rând la racla cu sfintele moaşte, sperând că poate aşa vor obţine soluţii la problemele lor, că poate rugăciunile vor fi ascultate şi viaţa li se va schimba. Că avem multe păcate nu e nevoie să mai spunem, se vede după privirile noastre încruntate, după chipurile mânioase, după vorbele aprig rostogolite între noi de parcă am fi mereu la un concurs de aruncat cu stropşeli. Priviţi în jur şi vă veţi convinge – rareori vezi câte un zâmbet gratuit ori câte o privire prietenoasă, de parcă ne-ar fi teamă să ne comportăm frumos. Mereu cu garda sus, mereu ţâfnoşi, arţăgoşi pe principiul că altfel nu se poate nimeni impune. Nici la urmări, care se văd inclusiv pe trupul nostru, nu suntem atenţi, dar ne plângem de stres, leşinăm de oboseală ori ajungem la spital când nu mai reuşim să potolim galopul inimii.

Statisticile medicale arată că numărul cazurilor de infarct la tineri este în creştere, la fel şi cel al atacurilor de panică de care au început să sufere inclusiv copiii. Nu mai spunem de diabet ori cancer, care au făcut ca spitalele de profil să fie pline până la refuz. Cauzele sunt în noi, în modul în care gândim şi privim viaţa ori ne comportăm cu cei din jur, chiar şi cu familia noastră. Se întâmplă uneori să ne dăm seama că am greşit şi, rareori, să corectăm eroarea, dar de cele mai multe ori rămânem pe pilot automat până la primul eveniment nefericit din viaţa noastră, care ne zguduie. Fie că ne îmbolnăvim ori traversăm vreo criză personală, fie că pierdem pe cineva drag, vine o zi când totul ni se pare că se dărâmă în jur şi atunci ridicăm ochii către Cer, de unde, de câteva zile, toarnă o ploaie măruntă. Oamenii spun că sunt lacrimile Sfintei Parascheva, pe care le varsă în fiecare an în preajma sărbătorii sale. În ciuda vremii neprietenoase, pelerinii aşteaptă să se închine la raclă în speranţa că vor scăpa de greutăţi, dar uită să fie oameni cu ei înşişi.

Citeşte şi Liber de Ziua Educaţiei

Nicio relaţie nu va fi mai bună cu cei din jur dacă tu cu tine te comporţi câineşte, dacă te judeci mereu, dacă ai atitudini greşite, dacă îţi vine să te pălmuieşti ori de câte ori te uiţi în oglindă. Nu te teme, cu toţii facem la fel, doar că puţini au onestitatea să recunoască. Ei, cei din urmă, nu aşteaptă vreun prilej anume pentru a-şi schimba atitudinea, nici vreun hram şi nicio sărbătoare. Fac zilnic exerciţii de libertate, ei ştiu că nicio închisoare nu este mai strâmtă decât cea pe care au zidit-o în propria inimă şi care poate fi deschisă doar cu toleranţă şi respect pentru cei din jur, atitudini în lipsa cărora orice pelerinaj este inutil.

Maura Anghel

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei