Legea micului prin corespondenţă

„Luaţi-le micii, beţi-le berea, dar votaţi cu cine vreţi voi!”, suna îndemnul fostei deputate PNL Mona Muscă prin 2004, când alianţa D.A. se afla în plin avânt electoral, iar micii şi berea reprezentau cea mai la modă armă de smuls voturi de la românii oropsiţi. Ulterior, gogoaşa umflată numită Alianţa D.A. s-a dezumflat, în vreme ce „reperul de moralitate” Mona Muscă a preferat să ia o pauză de la viaţa publică – fiind cam singura care a făcut acest minim gest de onoare – după ce a fost declarată colaborator al fostei Securităţi.
Au trecut de atunci aproape trei legislaturi, iar metodele de păcălit electoratul au evoluat. Micii şi berea nu au dispărut, căci nici oropsiţii României nu au devenit între timp milionari. În schimb, cei care condamnau chermezele răposatului Sechelariu sau ale altor baroni locali PSD, au dus mita electorală la nivel de artă. Au apărut găleţile electorale, fularele şi pelerinele de ploaie vopsite în portocaliu. Garniturile de tren pline cu activişti plimbate prin Moldova cu girul baronilor penali ai căilor ferate au fost înlocuite de convoaie de autocare închiriate sau puse la dispoziţie gratis (a se citi controlate de şefii autorităţilor rutiere) de către firmele de transport. Abilităţile organizatorice făceau din orice referendum sau tur de alegeri un eveniment demn de un turneu naţional, care surclasa, de departe, Sfânta Parascheva de la Iaşi ori alte pelerinaje celebre ale României. La pachet cu modificările de legislaţie, votanţii puteau pune ştampila în voie prin toată ţara, fără ca vreo autoritate competentă să mai aibă posibilitatea de a controla şi de a sancţiona, la adevărata dimensiune, votul multiplu. Puterea de convingere a electoratului a luat noi forme odată cu înţărcarea PDL de către Traian Băsescu, atunci când liderii locali ai diferitelor mişcări şi forţe care mai de care mai civice s-au apucat de vopsit în verde străzi, blocuri şi piste de biciclişti. Ideea a fost împrumutată cu succes de alţi edili, sub alte culori politice.
Astăzi, am putea spune că lucrurile s-au mai liniştit. Mita şi marotele electorale nu au dispărut, ci doar au îmbrăcat forme ceva mai „spălate”. Într-o veritabilă întrecere a struţo-cămilelor doctrinare, cei de dreapta majorează alocaţiile copiilor, în vreme ce socialiştii scad fiscalitatea. Unii au majorat salariile medicilor, alţii îi acuză de discriminare şi spun să se dea la toată lumea. De unde bani, nimeni nu spun. Peste toate, sunt scoase de la naftalină teme demult îngropate, dar care ne sunt fluturate pe la nas doar atunci când în aer plutesc sabia incertitudinii şi mirosul tuşului de pe buletinele de vot. Aşa suntem momiţi cu dezbateri despre votul prin corespondenţă, modificarea Constituţiei, construcţia de autostrăzi sau chiar reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani. Ca să poată mulţumi partidului şi cei cărora abia le-am mărit alocaţia şcolară. Ce să mai înţeleagă românul din acest noian de oferte? Că e bine să iei sau să stai liniştit în banca ta? Din ce în ce mai mulţi aleg a treia cale: nici pe cea a votului, nici a abţinerii, ci a emigrării. Asta până se va aproba legea micului cu muştar prin… corespondenţă. Atunci să te ţii prezenţă la vot!