Mai fac boii bătrâni brazda dreaptă?

Dan M.BREZULEANU

Nu-i un secret faptul că stricăciunea și-a însușit, în bună parte, sistemul de învățământ care le poartă de grijă celor mai cruzi dintre pruncii ieșenilor. Spun că e oarecum de notorietate deoarece mii și mii de părinți - de la muncitorul care nu-și mai aude nici gândurile de grija zilei de mâine și până la cel părăsit definitiv de sfinți -, s-au izbit, măcar o dată în viață, de baricada corupției din sistemul autohton de învățământ.

Grădiniţele pe care statul le-a ridicat, cândva, și pe care tot statul le chivernisește astăzi prin șlehtele de potentați greșiți nu doar la minte, ci mai ales la suflet, au devenit adevărate societăți comerciale la cheremul unor indivizi educați la umbra țigaretelor și a fantoșelor politice. 

Directorași cu aere de jupâni hotărăsc, an de an, de manieră dictatorială, dar cu acordul unor superiori ageri când vine vorba de încasări, care sunt copiii care au acces în băncuțele plătite din banii celor ce nu mai au cu ce achita noile dijme.

Nu, să nu se păcălească nimeni că, dintr-o dată și pe nesimțite, vremea plicului „uitat”, doldora de bancnote, în dosarul de înscriere, a intrat în sfera anecdotelor. Nu. E acolo, în dosare, chiar dacă unii inspectorași fac ochii mari, de măicuțe virgine, când te ascultă dezvăluind practicile acestea barbare, dar zâmbesc leneș atunci când le amintești de legi, morală, procurori... Ei fac și desfac întreaga inginerie, ei ștampilează condiții prin care - nu-i așa, domnule inspector?, un copil din Sirețel se poate înscrie, fără opreliști, la grădinița din Podu Roș, dar nu poate face același lucru un copil care locuiește la câteva sute de metri de grădiniță! Și știți de ce, domnule inspector? Pentru simplul fapt că doctrina e mai ambițioasă în biblioteca dumneavoastră, a celor care puteți!

Iar vechea zicală care încă ne zăpăcește, cu boii bătrâni care fac brazda dreaptă, e strâmbată astăzi de cei puţini şi aliniaţi care au ales să plece capurile în jugul tocit al vremurilor, cu coloana vertebrală transformată într-o oişte tot mai şubredă, dar menită să ţină în frâu întregul mecanism, ca odinioară dricul de tânjală.

Și chiar dacă mulți sunt cei care m-au sfătuit să nu tulbur apele din paharele inspectorașilor cu studii aprofundate de sarcasm, indiferență și supunere politică, nu pot să nu întreb, ca prostul în obor: mai face cineva, astăzi, curățenie prin grădinițele ieșene?

Știu că instituțiile unui stat înțepenit în dogme juridice nu vor ridica privirea din dosarele grele, an de an mai grele, cu săteni care nu plătesc taxe pe legăturile de pătrunjel vândute la colț de stradă, dar poate cineva va înțelege că nu se mai poate continua într-o direcție greșită.

Și nu va întârzia vremea când cei mulți și umiliți își vor duce, cu toții, copiii la instituția în care taie frunze inspectorașii aceștia plini de aere de burjui, să-i crească și educe ei, „pentru că pot”!

Poate așa vom pricepe cu toții că oamenii inteligenți îşi pierd definitiv rolul atunci când inteligența nu le slujeşte pentru a fi mai buni. Cât despre ceilalți... pentru ei am o altă, dar simplă întrebare: cât din ceea ce e al nostru vă aparține și de ce?