Medicii, şpaga şi goarna sindicală

default

Dimensiune font:

| 20-08-2015 06:00

Impresionantă pledoaria medicilor din ultimele zile pentru majorarea lefurilor. Internetul abundă de mesaje de solidaritate, iar televiziunile au prezentat exemple dintre cele mai lacrimogene, cu tineri debutanţi în sistem, care se plâng că n-au bani de covrig pentru orele petrecute după program şi nici măcar de-un taxi după ce ies din nopţile de gardă. Iar când auzi că un medic primar are un salariu net de 1.200 de lei, atunci mai-mai să le dai dreptate. De unde a pornit însă toată această revoluţie? De la o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un banal dosar de mită, prin care se stabilea foarte clar că orice atenţie în plic primită de medic în schimbul efectuării unui serviciu se numeşte şpagă, iar beneficiarii, indiferent că vor sau nu, sunt asimilaţi funcţionarilor publici. Personal, nu cred că respectiva decizie este chiar unica din ultimii ani, întrucât medici condamnaţi pentru mită ori primire de foloase necuvenite au mai fost. Întreaga dezbatere care se poartă în aceste zile este însă pentru scoaterea medicilor din categoria funcţionarilor publici, scopul nedeclarat fiind legalizarea şpăgii sau a aşa-numitelor „plăţi informale”. Iar acest lucru nu se poate face de către Justiţie, ci prin modificarea legislaţiei. Ce ar trebui să facă însă legiuitorul în acest caz? Că nu e de-ajuns schimbarea unui cuvânt cu altul şi medicii sunt exoneraţi de pedeapsa pentru primirea de atenţii în plic.
Să nu-şi închipuie acum cineva că medicii sunt asimilaţi categoriei de lucrători prin administraţie, aşa cum te-ar duce cu gândul termenul de funcţionar public. Aşa cum plastic s-au exprimat magistraţii, medicul este considerat în acest caz angajat la stat, aşa cum este pompierul, poliţistul, învăţătorul, lucrătorul de la ghişeul de taxe şi impozite sau, cu voia dumneavoastră, gunoierul. Nu putem pune semnul egal între aceste categorii de lucrători şi nici insinuăm că un medic ar trebui plătit la fel ca operatorul de salubritate. Ba, după cum arată grilele actuale de salarizare, aceştia din urmă ar fi chiar mai bine plătiţi decât purtătorii de halate albe. Pe de altă parte, cum ar fi oare ca fiecare dintre reprezentanţii categoriilor mai sus menţionate să ceară liber la şpagă? Pompierul când îţi salvează viaţa, poliţistul că te apără de hoţi sau învăţătorul, că-ţi educă odrasla? Că fie are nivelul său de pregătire, vechimea şi experienţa care-l recomandă pentru nişte drepturi în plus. Ce uită onorabilii angajaţi la stat este că, deocamdată, au semnat un contract de muncă, prin care s-au angajat să ofere nişte servicii, în schimbul unor sume de bani, mai mici sau mai mari. Şi, deocamdată, pe baza legislaţiei, orice ban pe care-l ceri în plus, este pasibil a fi încadrat în categoria infracţiunilor de corupţie.
Mai departe, poveştile cu covrigul şi banii de taxi sunt pentru înduioşarea naivilor sau pentru adormirea copiilor. Oare medicilor ieşeni, printre altele şi profesori universitari, prinşi că luau câte două mii de euro de la studenţi, la o singură probă de examen, nu le ajungeau banii de mâncare? Dar oare un alt celebru ortoped, bun specialist de altfel, căruia anchetatorii i-au găsit prin birou plicuri de euro, dolari şi ruble primite de la pacienţi, cărora nici el nu le mai ştia numărul, nu avea cu ce să-şi întreţină familia? Luaţi, rogu-vă, la puricat declaraţiile de avere ale multora dintre medicii ieşeni, vedeţi şpagatul pentru diversele stipendii la stat, indemnizaţiile de prin diverse colegii şi federaţii, uitaţi-vă apoi atent printre vilele ridicate pe cele şapte coline ale Iaşului şi s-ar putea să descoperiţi nişte coincidenţe uluitoare. Pentru aceştia nu s-au inventat încă salariile care să-i satisfacă. Oare tinerii medici care s-au asociat pe Facebook nu au de spus nimic despre aceste aspecte?
La momentul vorbirii, Guvernul tocmai anunţă majorarea cu un sfert a salariilor în Sănătate. Din nou, o măsură luată la pauşal, despre ale cărei efecte vom avea timp să vorbim. Goarna sindicală şi-a spus din nou cuvântul, iar politicienii cred că şi-au asigurat pacea socială în prag de alegeri. Din păcate, cred că acesta este doar începutul războiului…
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei