Mustul social-democrat se preface în tulburel
Dimensiune font:
Fără îndoială, 2015 a fost un an extrem de prost pentru agricultură – urmările acestei situaţii fiind previzibil a fi resimţite şi în această toamnă, dar, mai ales, în lunile care vor urma. Absolut regretabil – dar şi reproşabil – este faptul că pagubele provocate de către natură, printre care, îndeosebi, seceta, nu au putut fi limitate sau chiar evitate de către oameni, mai ales pentru că factorii răspunzători şi de decizie au fost ocupaţi cu chestiuni mult mai arzătoare, legate cu prioritate de politică.
Cum există o dreptate în toate, trebuie recunoscut că nici în politică treburile nu au mers mai bine, în general, iar dacă e să ne referim la social-democraţi, în special. După încă un eşec înregistrat în alegerile prezidenţiale de anul trecut, au venit întâlnirile cu justiţia ale primilor doi oameni în partid, plus ale altor membri ai primei garnituri. Acestea, plus o serie de alte evenimente, au determinat ca în rândul formaţiunii să se acumuleze tulburări şi presiuni întru totul asemănătoare celor înregistrate în butoaiele în care, la vremea asta, mustul începe a se preface în tulburel.
Dacă, aşa cum au clamat multe voci, şi din zona politică, şi din spaţiul analiştilor, ar fi existat înţelepciunea convocării unui congres imediat după prezidenţiale, lucrurile ar fi fost demult tranşate, aşezate, iar „tulburelul”, la ora asta, ar fi fost un vin ce ar fi putut să mai tenteze suficienţi membri ai electoratului. Încăpăţînarea unor personaje de a nu renunţa la funcţii, precum şi încăpăţânarea de ansamblu de a nu renunţa, cu nici un preţ, la putere, are un...preţ, ce trebuie plătit, mai devreme sau mai târziu.
În aceste zile, se pare că tot mai mulţi lideri social-democraţi devin conştienţi de acest adevăr şi încearcă a face tot posibilul ca „mai târziu” să nu devină „prea târziu”. Numai aşa se poate explica faptul că se solicită, de tot mai mulţi, devansarea cu mai bine de o lună a congresului extraordinar, prevăzut a avea loc, iniţial, pe 16 noiembrie.
S-ar putea pune întrebarea dacă cererile venite „din teritoriu” sunt sută la sută spontane sau, poate, iniţiate de „la centru”, atâta vreme cât unul dintre solicitanţi a ţinut să sublinieze că scopul întrunirii forului ar fi ca „Liviu Dragnea şi conducerea sa să capete legitimitate”, iar unele surse susţin că devansarea ar fi dorită de tabăra opusă actualului interimar. Şi s-ar mai putea specula că există riscul ca, din nou, un congres să fie convocat şi desfăşurat nu pentru viitorul unui partid (şi chiar mai mult decât atât, dacă ţinem seama că partidul cu pricina este la guvernare!), ci pentru acela al unui lider – aflat, neîndoielnic, într-un echilibru fragil între susţinerea unei părţi a nomenclaturii şi decizia unei instanţe, care ar putea confirma (sau nu) o condamnare...
Simţindu-se pe cai mari, Liviu Dragnea îşi permite chiar să fie mărinimos cu fostul său şef de partid, afirmând că „Victor Ponta are susţinerea mea dacă va dori un post de conducere în PSD”. Numai că, aşa cum au demonstrat congresele PSD din ultimii 11 ani, nici o surpriză nu poate fi exclusă!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau