NE/AM privit printr-un ecran mat de TV

Dragă cititorule,
Află că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

După cum deja ştii eu nu mă prea uit la televizor! Ultima dată când am pus mâna pe telecomandă a fost ca să văd un meci de tenis de-al Simonei Halep, acum câteva luni bune. În rest... cutia aia stă cuminte pe raft şi mă frustrează că trebuie să-mi plătesc abonamentul lunar pentru un serviciu pe care, deşi îl consider inutil, continui să-l susţin financiar. Tenacitatea mea îşi spune cuvântul!

Acest obicei, de a nu mai deschide televizorul, îl am de ani buni, de când mi-am dat seama că nu mă interesează informaţia la mâna a treia, că dacă vreau să aflu ceva caut şi iar caut. Oricum, mai nou, cu reţelele astea de socializare semi-spion, informaţia ajunge la mine chiar mai repede decât mi-ar dori ochii să vadă.

Cu toate astea, recent mi-am dat seama că lumea în care mă învârt eu este asemeni chipului meu şi că, prin a închide cutia aia neagră, am şters din mintea mea o altă faţă a NEAM-ului ăsta din care fac parte. În urma unei „plimbări de duminică“ a conaţionalilor mei, despre care inevitabil am aflat şi eu, mi-am dat seama că fac parte dintr-o comunitate ce nu este aşa de verde şi senină, precum postările de pe Facebook ale celor mai mulţi „prieteni“, ci cu mult mai zbârcită şi mai acră. Că lângă mine, stau oameni ce în fiecare zi îşi construiesc Realitatea folosind Antene de tot felul, în timp ce eu cred că ţara asta e formată din oameni care preferă să citească, să călătorească, să facă sport ori să aibă grijă de lumea în care trăiesc şi mai puţin a zilei de mâine, ori, mai rău, să aibă grija altora.

Mi-am dat seama, ieşind din zona mea de confort, că NE/AM-ul ăsta al meu are cu mult mai multe chipuri decât bănuiam eu, unele de-a dreptul dizgraţioase. Dar, poate ceea ce m-a făcut să scriu aceste rânduri, este că am realizat din nou ce ruptură este în acest NE/AM. Am realizat că şi eu, parte a acestui NE/AM, accept cu greu opiniile celor care nu privesc la fel ca mine, că ridic tonul atunci când altcineva, din milioane de motive, a ajuns să gândească altfel, şi că şi eu fac cu greu pace între NE şi AM.

Pentru mine e mai uşor să cred că societatea din care fac parte este verde şi plină de zâmbet, altminteri cred că aş fi părăsit cuibul demult. E mai uşor să cred că oamenii din faţa ecranelor, legaţi de dozele lor de senzaţional, nu părăsesc fotoliul comod şi nu ies să decidă soarta comunităţii mele verzi nici măcar o dată la 4-5 ani. Dar o fac, şi nu-i condamn! E dreptul lor, aşa cum este şi al meu! De aceea, nu, nu voi deschide mai des televizorul, dar voi fi cu mult mai consecventă în a-mi exercita dreptul, ca şi vocea mea să se audă în NE/AM, în cel mai democratic fel posibil: cu o plimbare la vot!

Cu drag,
Alina Stan

P.S. Schimbarea porneşte de la cei care iubesc ceea ce fac, care învaţă pe brânci şi ţintesc sus. Convingerea mea e că nu sunt puţini!