Nu chirpiciul, ci apa, gazul metan şi târâşul plasează România în Evul Mediu!

Cred că lucrurile s-au întâmplat în felul următor: o agenţie de ştiri, cunoscând apetenţa pentru senzaţional, a prelucrat un comunicat INS şi a livrat un produs adecvat apetenţei cu pricina. Ştirea a fost preluată şi difuzată de cele mai multe segmente media, fie ele clasice sau de pe internet, sub semnul aceleiaşi apetenţe, dar şi al unei oarecare comodităţi, care a dus la păstrarea unui titlu pe cât de bombastic, pe atât de neconform cu realitatea, respectiv „Un sfert din populaţia României locuieşte ca în Evul Mediu, în case de paiantă şi chirpici”.

Poate aş fi trecut cu uşurinţă peste o asemenea ştire, dacă cel puţin două motive nu m-ar fi făcut să poposesc asupra ei şi să o transform într-un subiect.

Primul motiv este de natură obiectivă. Mulţi specialişti din domeniul construcţiilor susţin că locuinţele din chirpici sunt cele mai sănătoase şi cele mai rezistente la cutremure. Potrivit lor, casele de acest tip sunt foarte răcoroase vara şi călduroase iarna, deoarece „respiră”, chirpiciul fiind un foarte bun material termoizolator. Bio-arhitectul german Gemot Minke subliniază că în astfel de case, în orice anotimp, există o umiditate de 50 la sută, energia solară este păstrată între pereţi, iar amprenta asupra mediului este aproape zero. Nu în ultimul rând, un avantaj e reprezentat de preţul foarte mic de construcţie, o asemenea locuinţă putându-se realiza cu 5.000-10.000 de euro. Conform unei statistici, mai mult de 60 la sută din populaţia lumii locuieşte în case de lut. Să însemne asta, oare, că peste 60 la sută din omenirea actuală locuieşte ca în Evul Mediu?... Mai mult, moda caselor din lut se accentuează în SUA şi Europa, precum şi în România, la Bucureşti fiind în construcţie un întreg cartier de acest fel, iar în Delta Dunării existând, deja, un complex turistic de acest tip.

Al doilea motiv este, recunosc, subiectiv. Locuiesc, de aproape un deceniu, la ţară, într-o casă de chirpici, veche de aproape jumătate de secol, şi sunt foarte mulţumit de ea. E adevărat, datorită unor fonduri europene şi preocupării autorităţilor locale, casa respectivă are asfalt la poartă, e conectată la gaz metan, apă şi canalizare. Utilităţile amintite, de fapt, fac diferenţa faţă de Evul Mediu, şi nu un tip sau altul de casă. Potrivit statisticilor, doar 876 de localităţi din România sunt conectate la gaz metan, doar şase din zece români sunt conectaţi la canalizare şi aproape jumătate din populaţia ţării nu e conectată la o reţea de apă potabilă. Aici sunt adevăratele probleme de situare a noastră într-un alt timp...

Tot recent, am văzut imagini televizate care, de această dată, chiar m-au dus cu gândul la Evul Mediu. La sărbători religioase sunt oameni care fac înconjurul bisericilor târâş, în genunchi şi în coate. Altfel spus, în patru „picioare”. Ori un adevărat credincios trebuie să ştie că Dumnezeu a diferenţiat omul de celelalte vieţuitoare, dându-i poziţia verticală, precum un stâlp între pământ şi cer. Iubirea faţă de Creator se poate manifesta fără pierderea demnităţii, mai ales că ne aflăm în secolul XXI. Altfel, ca în ţări din Asia ori America Latină, am putea asista la crucificări voluntare şi autoflagelări...