Nuţi inocenta vs Nuţi cinquecenta & insolenta

Circula cândva un banc despre o prestatoare mioritică de servicii erotice care-şi desfăşura activitatea în Italia. La un moment dat, telefonul ei sună: -Lucia? – Si, io sono Lucia. – Lucia Inocenta? – Du-te dracului (o dădu, jignită, femeia pre limba ei), due centa!
Ei, dar nu toate damele de pe plaiurile noastre cu aptitudini în domeniu şi dornice să-şi asigure oarecum bătrâneţile au migrat pe meleaguri străine. Unele deoarece şi-au dat seama că nu ar face faţă cerinţelor, altele – zicându-şi că, dacă sunt deştepte şi se orientează bine, pot câştiga şi-aici la fel de bine, dacă nu şi mai şi, precum aiurea. Iar din cadrul ultimei categorii, nu puţine sunt cele care s-au gândit să îmbine plăcutul cu utilul şi să împuşte, concomitent, doi iepuri, cochetând cu politica sau chiar afirmându-se în cadrul acesteia, încurajate şi de părerea larg răspândită (şi temeinic confirmată de realitate) cum că între domeniul cu pricina şi prostituţie se poate pune semnul egal, părere întărită, între alţii, de o personalitate precum Ronald Reagan, care afirma: „Se presupune că politica este cea de a doua profesie veche a lumii. Am ajuns să-mi dau seama că ea se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii”.
Aici e locul unei precizări necesare. Nu trebuie să ne închipuim că fenomenul împletirii strânse a prostituţiei propriu-zise cu cea politică ar reprezenta un flagel care să se fi materializat doar în România. E suficient să ne aducem aminte de celebra Ciocciolina, care a penetrat în legislativul italian (eşuând în tentativa de a face acelaşi lucru în cel din Ungaria), de candidatura unei ex-prestatoare sexuale pentru parlamentul brazilian şi, drept cireaşa de pe tort, de faptul că un fost premier italian a oferit un loc în Parlamentul European unei dame de consumaţie de ale cărei servicii se bucurase. Mai putem rememora scandalul în care este implicat un fost şef al FMI, candidat aproape sigur câştigător al preşedinţiei Franţei. Nicăieri, însă, parcă nu s-a ajuns atât de departe ca la noi…
Precum în alte cazuri, şi în cel al blondei Nuţi (ale cărei avataruri constituie o telenovelă mult mai de durată decât cea a Elodiei) părerile sunt împărţite tranşant, chiar dacă taberele susţinătoare ale punctelor de vedere diametral opuse sunt extrem de dezechilibrate cantitativ. Unii, din ce în ce mai puţini, şi din ce în ce mai timid (pentru că intră în percepţia lui „spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”), îi aplică eticheta „inocenta”. Deloc meritată, în circumstanţele în care chiar personajul recunoaşte că e departe de a fi Albă ca Zăpada! Alţii o taxează cu apelativul „cinquecenta” (bazându-se pe acuzaţiile procurorilor privind o presupusă luare de mită de 500.000 de euro). Şi, în fine, din ce în ce mai mulţi sunt vexaţi şi indignaţi de faptul că Nuţi, liberă sau în arest, este un monument de insolenţă.
Se spune că „obraznicul mănâncă praznicul”. Rămâne de văzut dacă, în acest caz, nu este vorba de chiar praznicul personajului…