O posibilă soluţie: importarea a 1000 de Mujica

Personajul despre care mi-am propus să scriu astăzi are darul să fascineze.
Mai întâi din traiectoria sa. Născut din părinţi imigranţi – tatăl, basc, mama, italiană, s-a confruntat de mic cu problemele vieţii, ferma părinţilor săi falimentând când el avea doar 5 ani. Poate şi acest eveniment i-a marcat destinul, concretizat, mai târziu, în apartenenţa la gherilă, ipostază în care a fost împuşcat de nu mai puţin de 6 ori. După care, a petrecut 14 ani în închisoare, dintre care timp de 2 ani, izolat total, pe fundul unui puţ!Mult mai aproape de zilele noastre, personajul a fost în mai multe rânduri deputat şi senator, apoi ministru şi, în fine, preşedinte al Uruguayului până acum vreun an .A fost – şi deocamdată rămâne neîntrecut – considerat „cel mai sărac preşedinte din lume”, donându-şi lunar circa 90 la sută din salariul său unor organizaţii de caritate sau unor mici întreprinzători cu probleme. Ar mai fi de adăugat că soţia sa a fost, şi ea, membră a gherilei, şi că cei doi locuiesc într-o mică fermă, unde cultivă şi vând flori pentru a se întreţine.
Jose Mujica, aşa se numeşte personajul, fascinează, însă, nu doar prin ceea ce este, ci şi prin ceea ce spune, precum şi prin semnul egal pus, cu consecvenţă între vorbe şi fapte.
Pentru a vă convinge de aceasta, am să procedez altfel decât de obicei, acordând un spaţiu amplu pentru a cita dintr-un discurs al personajului, asigurându-vă că merită cu prisosinţă nu doar lectura, ci şi meditaţia şi chiar devenirea într-un exemplu demn de urmat de cât mai mulţi – oameni simpli, dar mai ales politicieni!
„ Am stat zece ani în solitudine, am petrecut şapte ani fără a avea acces la nicio carte, ceea ce mi-a oferit mult timp de gândire. Şi am descoperit asta: ori eşti fericit cu puţin, eliberat de bagajul suplimentar, pentru că fericirea e înăuntrul tău, ori nu vei ajunge nicăieri.Nu este o apologie a sărăciei, ci a sobrietăţii. Dar noi am inventat o societate de consum care tinde să crească, pentru că altfel este o tragedie. Am inventat un munte de nevoi superflue, cumpărăm lucruri noi, aruncăm ce e vechi, cheltuind asltfel timp din viaţă. Pentru că, atunci când eu cumpăr ceva, sau tu cumperi ceva, nu cumperi cu bani, cumperi cu timp din viaţa pe care a trebuit să-l petreci câştigând acei bani. Diferenţa este că viaţa nu poate fi cumpărată cu bani. Viaţa devine din ce în ce mai scurtă. Este absurd să-ţi iroseşti viaţa şi libertatea în felul acesta. Putem să trăim mult mai modest. Putem să ne cheltuim resursele pe lucruri care sunt cu adevărat importante pentru toată lumea. Asta este semnificaţia adevărată a democraţiei, sensul pe care politicienii l-au pierdut. Guvernele sunt preocupate de câştigarea următoarelor alegeri, de cine va fi următorul şef. Ne luptăm pentru putere şi uităm de oameni şi de problemele majore ale lumii”.
Cred că o posibilă soluţie la problemele ţării noastre – ai cărei politicieni, începând cu preşedinţii, se întrec în avea cât mai multe case etc., - ar fi să importăm, într-o mie de exemplare, pentru că este nevoie în mai toate locurile, un asemenea personaj...