O tranziţie fără sfârşit

La începutul anilor `90, Silviu Brucan le prezicea românilor că vor avea nevoie de 20 de ani pentru a depăşi perioada de tranziţie de la comunism la democraţie. În euforia post-revoluţionară, presărată mai apoi cu mineriade şi schimbări de regim care mai de care mai democratice, acest termen nu mai părea unul deplasat, ci chiar optimist. Vechii comunişti şi-au reluat, uşor-uşor locul la butoane, demarând noua revoluţie capitalistă, prin privatizările pe un leu sau nici măcar atât, prin acapararea fondurilor de investiţii şi acumularea de averi fără nicio oprelişte, prin simplul transfer din patrimoniul statului în cel personal.
Ce se întâmplă însă astăzi, la 25 de ani de la Revoluţie, depăşeşte cu mult puterea de anticipaţie a „oracolului” Brucan. O parte dintre dinozaurii politici sunt de ani buni oale şi ulcele, iar unii dintre ei s-au pensionat, aşteptând întâlnirea cu primii. Prin urmare, despre comunism, cel puţin în formele cunoscute de dl Brucan, nu ştiu dacă s-ar mai putea vorbi. Ce avem însă în loc? O democraţie în care rubedeniile şi pilele sunt promovate mai ceva decât pe vremea împuşcatului, iar carnetul de membru de partid, în culori dintre cele mai diverse, de la roşu, la galben-albastru sau portocaliu, este biletul sigur spre un post călduţ în administraţie şi, înainte de toate, spre o îmbogăţire rapidă. Iar averile nu mai sunt dosite de teama „ilicitului”, ci sunt afişate la vedere. Ar mai fi o categorie a îmbogăţiţilor, care, fără a le exclude pe cele anterioare, e formată din rândul tinerilor magistraţi, a unor entităţi cu statut de ONG şi finanţate generos din bani publici şi mai cu seamă din zona serviciilor de informaţii.
Din această ultimă tagmă a îmbogăţiţilor noii tranziţii s-ar putea încadra şi Horia Georgescu, fostul şef al instituţiei numite pompos Agenţia Naţională de Integritate. Nu ştiu dacă e bine să luăm de bun tot ce spune acum DNA-ul despre dl Georgescu şi dacă acuzaţiile formulate la adresa acestuia sunt întru totul reale. Judecând însă după declaraţia de avere postată pe site-ul instituţiei care ar trebui să vegheze la integritatea românilor, parcă îţi vine să îţi pui nişte semne de întrebare. Câţi tineri de 37 de ani se pot mândri cu palate de peste 300 de metri pătraţi la Braşov sau cu apartamente în buricul Capitalei? Cât despre sutele de mii de euro împrumutate de la naşi, de unde avea să le înapoieze tânărul bugetar Georgescu?
Explicaţia o aflăm din motivările DNA care ne arată cum se fac banii atunci când eşti la vârful unei instituţii care, la rândul ei, împarte bani publici. Provenit din cadrul ANRP, o instituţie care a promovat la vârful DIICOT un alt personaj aflat acum în arest, Alina Bica, fostul gestionar al integrităţii este acuzat de prejudicierea statului cu nişte sume de ordinul sutelor de milioane de lei. Acestea erau trecute din pix, prin evaluarea proprietăţilor de restituit după voia petiţionarilor. Iar la asemenea sume, ne dăm seama că şi comisionul era pe măsură. Cazul nu este singular, iar dl Georgescu a fost turnat la rândul său de alte personaje grele care se înghesuie astăzi prin celule penitenciarelor: Cocoş, Udrea şi toţi cei care, ca într-o mare echipă, se părea că au găsit reţeta fericirii. În fond, nu asistăm la nicio teorie demnă de premiul Nobel, nici la găsirea vreunui filon de aur ascuns în măruntaiele Bucureştilor. Toţi cei mai sus menţionaţi, după cum mai sunt mulţi alţii prin ţară, sunt beneficiarii unui sistem prin care o simplă ştampilă te poate transforma, peste noapte, din sărac lipit în bogat pe vecie. Iar dacă Lucian Blaga spunea că veşnicia s-a născut la stat, astăzi, după 25 de ani de tranziţie, putem şi noi afirma cu tărie că hoţia şi haiducia pe bani publici s-a născut la stat.