Pe urmele podului de flori

O vizită făcută de curând în Republica Moldova mi-a arătat cât de frumos poţi fi întâmpinat într-o ţară, alta decât cea de origine. Nu vă gândiţi că stătea careva cu pâine şi sare pe fâşia de graniţă, nici că flutura eşarfe de bun venit. Ceea ce m-a impresionat a fost imaginea, spaţiile curate şi frumos amenajate, apoi drumul spre capitala Basarabiei. Cei 90 de kilometri care leagă Vama Albiţa de Chişinău sunt parcurşi pe un drum impecabil, cu asfalt ca în palmă, şi sunt străjuiţi de pajişti şi păduri foarte bine întreţinute. Acolo unde pe marginea şoselei nu sunt pini sau stejari, vezi nuci. Mulţi nuci! Pomii au fost plantaţi prin grija Guvernului şi oferiţi spre îndestulare tuturor trecătorilor. Tot statul îi are şi în grijă, lucru care se vede.
Şoseaua care duce spre Chişinău şerpuieşte printre dealuri pline de recolte frumoase, îngrijite. Acolo unde nu sunt lanuri de floarea-soarelui sau de grâu sunt pajişti perfect întreţinute. Ai impresia că fiecare fir de iarbă a fost atent semănat, că fiecare floare lăsată să crească spre bucuria celor din jur a răsărit special în acel loc. Nu vezi o hârtie, niciun pet aruncat. Sunt locuri de picnic pentru turiştii care vor să se bucure de frumuseţea naturii, sunt locuri de popas pentru cei care vor să guste din apa rece a izvoarelor din zonă, iar marcajele sunt perfecte. E şi firesc, fiindcă cei 90 de kilometri sunt prima legătură a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi este important să arate impecabil. E, dacă vreţi, o carte de vizită.
Nu acelaşi lucru se poate spune de drumul din Iaşi care duce până la Vama Albiţa, drum care se află deja în UE. E peticit, străbătut de gâşte, căruţe şi, poate ceea ce este cel mai grav, lipsit de marcaje. Noaptea nu vezi nimic fiindcă nici iluminat nu este. Şoferii sunt în grija bunului Dumnezeu şi a propriei lor măiestrii. Ei bine, pentru acel drum fiecare dintre noi plăteşte prin taxe şi impozite, care se regăsesc în lefurile celor care ar trebui să aibă grijă ca totul se fie perfect, dar nu este deloc aşa. Gropi, hopuri, dâmburi, petite, balegă, copii ţâşnind în viteză de pe la porţi, de toate vezi şi te întrebi unde sunt banii plătiţi pentru un confort rutier. La fel de prost este şi drumul care leagă Iaşul de a doua graniţă cu Republica Moldova, cel de la Sculeni şi din nou eşti curios să afli unde a dispărut asfaltul. Nu mai vorbim că vezi mizerie peste tot, bălării, resturi aruncate, animale slobode.
Toţi spun, când vine vorba despre investiţii, că nu sunt bani, că e greu de lucrat, că firmele de construcţii nu-şi fac treaba. Pe mine, ca turist, fie român sau străin, aceste aspecte nu mă interesează, dar pot fi oricând un răspuns bumerang la întrebarea legată de numărul redus de oaspeţi prin zona Moldovei. Şi la altele legate de ceea ce oferim noi ca imagine, ca marketing turistic – gropi, petice în asfalt şi şanţuri pline de buruieni uscate.

Maura ANGHEL