Pentru că putem

Nu este un slogan publicitar sau electoral, nici un îndemn la revoltă, aşa cum ar părea la prima vedere. Până la urmă, fiecare are dreptul de a se exprima în stradă, de a spune lucrurilor pe nume într-un mod sau altul, după ce trece prin propriul filtru al gândirii anumite evenimente, declaraţii sau opinii. Dacă e să ne referim la proiectele privind graţierea şi amnistia, aşa cum sunt ele cunoscute în spaţiul public, da, pot spune că, atunci când nu eşti nici bugetar, nici plătit de partide, nici nu ai de încheiat vreo afacere cu statul, primul sentiment care te încearcă este cel de revoltă. Căci, nu ştiu câţi dintre românii de rând ar putea spune că prioritatea numărul unu a ţării în acest moment îl reprezintă suprapopularea puşcăriilor şi nici exonerarea de orice griji de natură penală a primarilor, funcţionarilor sau şefilor de instituţii care fură din banul public, dar nu ca nesimţiţii, ci în tranşe mici. Adică sub 200.000 de lei. Pe de altă parte, nu ştiu câţi dintre români consideră mai importantă creşterea cu 50 la sută a alocaţiei zilnice de hrană pentru deţinuţi, când un spital de copii trebuie să se descurce cu meniuri calculate la maximum 7 lei pe zi sau chiar mai puţin, aşa cum se întâmplă în Iaşi şi în alte locuri din ţară.
Mai apoi, de unde această grabă a Guvernului, care la nici două săptămâni de la instalarea în funcţie a ţinut morţiş să ne arate că, de fapt, el vrea să pună legislaţia în acord cu deciziile Curţii Constituţionale şi, vezi Doamne, avertismentele CEDO cu privire la condiţiile din închisorile româneşti? Tripleta Dragnea-Grindeanu-Iordache a găsit alibiul perfect, am putea spune, în condiţiile în care CEDO a condamnat statul român nu doar pentru suprapopularea închisorilor, ci şi pentru actele de tortură şi tratamente degradante aplicate chiar de administratorii acestora, dar şi pentru – trebuie să o spunem şi pe asta - o sumedenie de verdicte ale instanţelor. Dar, aşa cum se întâmplă în România, Guvernul a început cu sfârşitul. Adică, hai să eliberăm câteva mii de locuri în închisori şi am rezolvat problema! Fără să ne gândim vreun moment la reformarea sistemului penitenciar în ansamblu, care produce recidivişti pe bandă rulantă - chiar şeful ANP a spus că procentul recidivei în închisorile româneşti este de aproape 50 la sută! Fără să mai minţim pe la instituţiile europene, aşa cum recunoştea ex-ministrul Prună, atunci când spunem că alocăm miliarde reformei în domeniu, când de fapt nu avem niciun ban în cont, ci ne bazăm doar pe proiecţii şi sume ipotetic atrase. Fără să luăm nicio măsură de tragere la răspundere, măcar pe modelul simulacrului de malpraxis, în cazul procurorilor şi magistraţilor care dau soluţii eronate în dosare. Iar cazuri de oameni care au ajuns să înfunde puşcăriile pentru nimic, chiar pe nedrept, sunt destule.
În schimb, ne trezim la zece seara şi dăm ordonanţe de urgenţă introduse pe şest, pe ordinea de zi a şedinţei de guvern, în dispreţul tuturor organismelor care gestionează aparatul de Justiţie şi asociaţiilor de magistraţi, cărora le-ai cerut avizul, chiar consultativ. În dispreţ faţă de nişte oameni care protestează în stradă. Că au fost două, zece sau o sută de mii, aproape că nu mai contează. Unul singur dacă era nemulţumit, trebuia să-l bagi în seamă. Repet, nu reuşesc să înţeleg resorturile care au condus la această grabă. Doar le bănuiesc. Dincolo de promisiuni de campanie sau de grija pentru propriile persoane, această precipitare a Guvernului PSD-ALDE etalează o încrâncenare pe care România o trăieşte nu de azi, de ieri. Ceea ce se întâmplă acum în România este rezultatul unui dispreţ faţă de instituţiile statului şi de instituţia Opoziţiei, fie ea politice sau publice, promovat cu sârg şi cu hăhăieli, de vreo două mandate prezidenţiale şi jumătate. Este rezultatul unui stil de justiţie în care tot timpul sunt pedepsiţi „foştii” şi niciodată actualii. Mai mult, este rezultatul sistemului constituţional incert, în care puterile statului sunt mereu în competiţie una cu alta, dar niciodată atât de independente pe cât se laudă.
Cât despre Cabinetul Grindeanu? Primul ministru a răspuns sec la întrebarea cu privire la graba legislativă: „Pentru că putem!” Adică, dacă este permis în Constituţie, de ce să nu o facem? Vă sună a dispreţ? Tot pentru că pot, românii şi presa pot reacţiona cu aceeaşi măsură. Nu de alta, dar guvernele şi politicienii sunt trecătoare. Noi tot aici rămânem...