Politica de cadre - la fel de proastă în UE ca la noi
Dimensiune font:
Cuvântul „cadre” era mult mai folosit înainte de 1990. Mai ales pe linie de partid, dar şi în fabrici şi uzine, unde, dacă primeai vestea că eşti chemat la „cadre”, aveai toate motivele să-ţi faci griji. Fiind, aşadar, o reminiscenţă a trecutului odios, termenul a fost înlocuit cu acela de „personal” sau, şi mai trendy, „resurse umane”. La partide expresia s-a cam păstrat, că n-ai altfel cum să-i spui. Selectarea candidaţilor, pregătirea lor (taman acum au cursuri vreo trei şcoli de partid) pentru a deveni cadre (de nădejde, desigur), apoi selectarea unora sau altora pentru varii funcţii/demnităţi sunt procese fără de care nu se poate concepe existenţa unei formaţiuni politice. În mod normal, selecţiile cu pricina ar trebui să propună pe cei mai buni dintre cei buni, dar ce rost are să vorbim de normalitate?...
Românii au obişnuinţa, din păcate, de a-şi pune prea des şi prea nemeritat cenuşă în cap, totul culminând în expresia „la noi ca la nimenea”. Ei, aş! Nu vă faceţi iluzii: la noi e cam ca peste tot, doar nişte nuanţe ne deosebesc.
Şi spun că e cam ca peste tot pornind de la recentele controverse în jurul postului de comisar european oferit ţării noastre. Logica ar fi impus să se anunţe, mai întâi, care este comisia repartizată. Democraţia ar fi impus, apoi, ca mai multe „cadre”, cei mai buni din cei buni cu activitate în domeniul respectiv, să dea un concurs în faţa unui juriu de înalţi specialişti, după care, ca să justifice banii luaţi şi politicienii, să fie audiaţi şi în comisii parlamentare. În loc de asta, s-a lucrat la greu în culise – şi la Bruxelles, şi la Bucureşti -, ca expresie a unei lupte între palatele Cotroceni şi Victoria, fiecare din cei doi locatari arogându-şi atribuţia de a decide şi, în final, meritul unei victorii „istorice”. În realitate, un post cu foarte multe responsabilităţi (şi un buget imens) a fost făcut cadou, politic, unei persoane simpatice, de altfel, dar departe tare de a avea experienţa şi calităţile necesare.
Credeţi, cumva, că cei propuşi drept comisari vor fi „picaţi” la audierile din parlamentele naţionale sau din cel european? Hai să fim serioşi!
Că lucrurile s-au întâmplat aşa pe malul Dâmboviţei, nu mai miră; dar de ce se practică asta şi pe malurile Sennei? Păi de aia, că doar şi ei sunt politicieni, şi încă mult mai hârşiţi.
Preşedintele viitoarei comisii se lăuda, cu un ton triumfalist, că din instituţia condusă de el fac parte cinci foşti premieri, patru vicepremieri şi şapte comisari care funcţionat şi în comisia precedentă. Acestea nu sunt, obligatoriu, garanţii de înalt profesionalism. Adevărul este cel afirmat tot de JC Junker: „o Comisie Europeană politică”...
Aşadar, putem fi liniştiţi - şi la alţii e ca la noi. Exemplul cel mai bun, tot din zona UE, pentru cum se face selecţia cadrelor: cel numit, în 2009, ca prim preşedinte permanent al Consiliului European, şi apoi, reales, pînă la finele acestui an, era supranumit, anterior, „dl. Nimeni”!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau