Preşefii mioritici, agenţi OOO

Am inventat, în urmă cu mai mulţi ani, termenul de „preşef”, pentru sintetiza şi sublinia, în acelaşi timp, confuzia şi orgoliul ce se manifestă vizavi de funcţia de prim-locatar al Palatului Cotroceni. În Constituţia ţării noastre scrie, negru pe alb şi, deci, fără putinţă de interpretare, că „preşedintele României reprezintă statul român”, şi nicidecum că ar fi şeful statului. Cu toate acestea, ultima sintagmă a fost şi este folosită într-o veselie, probabil pentru a gâdila în mod plăcut urechile deţinătorului funcţiei, şi a-l pune, la nivel de fanfaronadă, pe aceeaşi treaptă cu cei care sunt, într-adevăr, şefi de state, precum Obama, Putin sau Hollande. În asemenea circumstanţe, termenul de „preşef” se constituie într-un exemplu în plus faţă de felul duplicitar în care este tratată Legea fundamentală a ţării...
Problemele, din păcate, nu se termină aici. Ci, mai degrabă, aici încep. Un ins care e gratulat cu formula de şef al statului se simte, pe dată, cel mai tare din parcare; şi nu e vorba de parcarea de la Cotroceni, ci de cea la scara României. Iar insul cu pricina procedează, apoi, în consecinţă.
Un ziarist străin care e stabilit în ţara noastră de vreun sfert de veac, drept care o cunoaşte foarte bine, îşi exprima stupefacţia în faţa unui adevărat fenomen înregistrat în zona politicienilor:nici unul dintre aceştia, pus în faţa unei întrebări, nu are decenţa, bunul simţ, sinceritatea de a recunoaşte că nu ştie răspunsul, că ar avea nevoie de a se documenta pentru a răspunde în cunoştinţă de cauză. Cu cât urci mai sus în piramida politică, fenomenul e mai evident, iar către vârful ei, el este însoţit, negreşit, de alte două manifestări înrudite.
Aşa se explică faptul că, atunci când cei aflaţi în asemenea situaţii ajung şi în funcţiile cele mai importante, se transformă, automat, în agenţi OOO. Ceea ce nu înseamnă, cum poate aţi gândit, trei de zero, ci de trei ori litera o. Mai pe înţeles, ajung să fie omniprezenţi, omniscienţi şi, mai ales, omnipotenţi. Sunt prezenţi la toate manifestările pe care le pot prezida sau în care pot culege lauri, la toate tăierile de panglici. Ştiu, instantaneu, răspunsul la orice întrebare, chiar şi la cele privind compoziţia solului de pe partea nevăzută a Lunii sau la mecanismele filosofiei hegeliene. Calitatea cea mai însemnată este, însă, aceea că rezolvă (din vorbe, dar bine făcute) orice problemă. Chiar dacă respectiva problemă n-are nici o tangenţă cu ce scrie în aceeaşi Constituţie la capitolul „fişa postului”.
Pe această linie se înscrie şi comportamentul proaspăt instalatului la Cotroceni. Se întâmplă ca şi cum prin palatul respectiv ar funcţiona un soi de blestem, ce face ca orice personaj ajuns acolo să se transforme, pe cât de radical, pe atât de puţin benefic, devenind, pe dată, omul providenţial, „tătucul”, jucător, judecător şi executor. Cred că în locul cu pricina s-ar impune o slujbă de alungare a spiritelor rele, cu tendinţe dictatoriale.