Primarul-spion şi poliţistul-gunoier

Telenovela primarului iubăreţ de târgul Ieşilor ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Ajuns în presa naţională şi chiar de peste Ocean cu a sa ibovnică blondină, Gheorghe Nichita a reuşit să atragă atenţia asupra Iaşului într-un mod care nu-i face cinste nici lui şi nici oraşului pe care-l conduce de aproape trei mandate.
Pornind de la acuzele protejatei sale din Primărie, avansată pentru merite deosebite în fruntea unui serviciu despre care nu ştim prea bine cu ce se ocupă şi până la motivarea judecătorilor în măsura controlului judiciar (nedefinitivă încă), acest scandal ridică o serie întreagă de semne de întrebare, dintre care mă voi opri doar la câteva.
Înainte de toate, ca ieşean plătitor de taxe, îmi pun serios problema pe ce anume se duc sumele consistente alocate de la bugetul Iaşului pentru Poliţia Locală, dacă, în locul liniştii şi ordinii publice, angajaţii acesteia se ocupă de cu totul şi cu totul altceva. Plimbă cockeri pe diurne grase, verifică scârţâitul patului prin hoteluri şi pensiuni şi, înainte de toate, mijlocesc întâlniri şi tratative cu interlopii pentru intimidarea unor persoane incomode pentru şefi.
Mai apoi, de câteva zile am început să mă uit mai cu băgare de seamă atunci când duc gunoiul la tomberon, nu că aş fi vreo persoană importantă, ci pentru a vedea dacă de sub uniformele verde-eco nu ies cumva epoleţi, pistoale sau carnete de amenzi şi note informative. Nu mai spun de angajaţii zeloşi pe post de casierii mobile, care, pentru aşa servicii de calitate, îmi bat lună de lună la uşă, ştiindu-mi deja programul la care mă pot găsi să îmi taie chitanţa.
Cât despre primarul gelos, ce să mai vorbim? După cum el singur a declarat în faţa judecătorilor, suferă de o boală gravă. El spune că este gelozie, iar judecătorii i-au dat dreptate. Pentru asta a apelat inclusiv la maeştri hipnotizatori şi nu e exclus să auzim în curând că a recurs la practici woodoo pentru a scăpa de această patimă. Renegat de şefi, luat în râs de presa naţională şi chiar de către unii colegi de partid, primarul Iaşului este în momentul de faţă compromis, înainte de toate ca bărbat şi mai apoi ca politician. Judecând după datele actuale din dosar, chiar în lipsa unui verdict în Justiţie, dacă nu va face un gest de onoare, riscă să se compromită şi mai mult, atât pe sine, partidul din care face parte, instituţia şi oraşul pe care le conduce.
Primarul puternic s-a dovedit a fi un om slab, a cărui boală nu este însă nici gelozia, nici iubirea pătimaşă pentru o femeie. Este boala puterii, despre care am mai vorbit şi în alte rânduri, când spuneam că poate lua minţile unor oameni pe care îi credem normali, aşezaţi la casa lor. De aceea spun că, poate, cazul primarului de Iaşi ar trebui să deschidă o dezbatere nu doar cu privire la statutul poliţistului-gunoier în societate şi la iubirile secrete ale amantei blonde. E nevoie de o discuţie mult mai serioasă, în care să vorbim despre limitarea mandatelor aleşilor, de nivelul până la care e bine să meargă descentralizarea administrativă şi, înainte de toate, de posibilitatea unui control real al instituţiilor plătite din bani publici.