Reforma PSD şi nevoia de Cozmâncă

Schimbarea de ştafetă de la vârful PSD a demonstrat, dacă mai era nevoie, rezistenţa la reformă internă a partidelor româneşti. Cea mai mare formaţiune politică a momentului, recunoscută sau nu de opozanţii săi, a trecut în ultimele luni prin frământări care pot fi considerate normale, oarecum ciclice, judecând după experienţa ultimilor ani. Aceste frământări sunt anormale însă, dacă luăm în calcul rezultatul ultimelor alegeri prezidenţiale, viteza de circulaţie a informaţiei şi modul în care electoratul se raportează la acestea. Preluarea conducerii PSD de către Liviu Dragnea, chiar cu titlu interimar, nu mai poate fi considerat un semn de reformă. Cel mult, este imaginea unei acutizări a luptei pentru supremaţie din PSD, între cei care au solicitat un pas înapoi pentru Victor Ponta odată cu pierderea alegerilor din toamna trecută, pe de-o parte, şi a celor care doresc menţinerea unui status-quo, în care schimbăm persoana de la vârf, nu şi pârghiile de putere în partid, în actul guvernamental şi a celor care le ghidonează.
Propulsat în PSD din postura de şef de CJ şi chiar preşedinte a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Liviu Dragnea şi-a creat o aură de guru al reformei administrative, de tehnocrat în acest domeniu, fără a fi rupt cu totul de sfera politică. Această aură i s-a stins însă odată cu eşecul proiectului său privind regionalizarea şi descentralizarea administrativ teritorială, îngropat nu doar din cauza ruperii USL, ci şi din cauza tendinţei de baronizare a României, prin concentrarea excesivă a puterii în mâna unor lideri de partid şi crearea de noi paliere birocratice. Mâna dreaptă a lui Victor Ponta în ultimele tururi de alegeri, Dragnea a sfârşit prin a fi condamnatul de serviciu în dosarul Referendumul, în care a avut vina de a scoate nişte scoruri record în fiefurile PSD, pentru care până şi Ceauşescu ar fi fost invidios. Eroul partidului s-a ales în final cu o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare din partea Curţii Supreme, care nu a mai înghiţit prezenţa de peste sută la sută la unele secţii de votare din Teleormanul său drag ori plimbatul oamenilor cu autobuzul la urne. Aici este, poate, punctul în care Dragnea a greşit fundamental. Reformatorul şi bunul organizator Liviu Dragnea putea găsi, sunt sigur, şi alte modalităţi de a scoate oamenii la vot, nu doar prin perfecţionarea unor modele brevetate în vremea lui Hrebenciuc şi Năstase. Nu ştim, din acest punct de vedere, dacă Rovana Plumb ar fi în stare să mobilizeze mai bine poporul PSD decât a făcut-o până acum Liviu Dragnea. Este însă cert că după toate sincopele şi şuturile în fund primite în ultimii ani, PSD nu are nevoie neapărat de un nou Cozmâncă. Până şi acesta a înţeles, la vremea lui, că trebuie să facă un pas în spate. Mai mult, nu ştim dacă demisia cercetatului penal Ponta poate fi înlocuită atât de uşor prin aducerea în fruntea PSD a unui personaj care poartă eticheta de condamnat. Pentru a se încadra în litera statutului, Dragnea susţine că dosarul „Referendumul” nu a fost unul de corupţie. Neconvingător. Rămâne de văzut dacă poporul PSD îl va urma şi după congresul din noiembrie sau, dimpotrivă, noul lider interimar nu va fi din nou sacrificatul de serviciu în partid.