Românii merită una, alta doresc şi cu totul altceva au şi vor avea

Eu, unul, rămân credincios până la capăt părerii mele cum că pentru ţara noastră ar fi mult mai bine (înţelegând prin asta de la linişte până la prosperitate) dacă am avea o instituţie prezidenţială de tip german, austriac sau elveţian, adică una cu atribuţii şi puteri foarte limitate, în fruntea căreia, până la urmă, nici nu mai contează cine se află, pentru că, dacă nu are cum genera binele, cel puţin nu poate face rău decât într-o măsură infimă.
Dar, în acelaşi timp, îi înţeleg foarte bine şi pe încă foarte numeroşii români care, sătui până peste cap de lipsa de profesionalism şi de cuvânt ale partidelor, se încăpăţânează să creadă în basmul cu omul providenţial. Regretabil este, pentru cei aflaţi în această ipostază, că nu-şi dau seama cum o asemenea „credinţă” îi (şi ne!) apropie mult mai mult de sistemul totalitar decât de cel democratic. Încă şi mai regretabil e că populaţia, prin intermediul societăţii civile şi a presei, nu-şi propune, şi, pe cale de consecinţă, nu reuşeşte a impune ca, pentru funcţia supremă, să aibă loc un concurs de competenţă şi onestitate.
În loc de aşa ceva, să vedem cam ce doresc românii, aşa cum rezultă din două recente sondaje de opinie.
În cel dintâi, cele mai multe preferinţe se îndreaptă către experienţă, dar şi independenţă (ceea ce e o utopie) politică şi naţionalitate română. În ceea ce priveşte aşteptările de la viitorul preşedinte, cele mai multe sunt legate de locuri de muncă, asistenţă şi protecţie socială, combaterea corupţiei, dezvoltare economică. Adică exact domeniile unde fişa postului nu prevede atribuţii!Asemenea aşteptări, din start fără nici un fundament, fac vorbire despre lipsa de cultura politică a celor mai mulţi cetăţeni...
În cel de al doilea, ierarhia calităţilor pe care trebuie să le aibă un candidat pentru Cotroceni este: să fie român;să fie patriot; să fie creştin-ortodox;să fie familist;să fie european;să nu fi avut probleme cu justiţia; să lupte împotriva corupţiei. Nici de această dată, din nefericire, nimic despre inteligenţă, competenţă, realizări profesionale, onestitate!
Dar chiar şi aşa, dacă ar fi ca asemenea preferinţe să constituie sita de cernere a candidaţilor pentru fotoliul prezidenţial, mulţi dintre ei, dacă nu toţi ar pica examenul. Unul este aromân, altul sas, altul semi-grec, iar altul – maghiar. Unul e romano-catolic, altul protestant, iar altul nu are nici un Dumnezeu. Unul s-a căsătorit de două ori, altul – de cinci!Cel puţin unul are probleme cu justiţia, iar asupra altuia planează semnul dezonorant al unui plagiat. Apoi, cum se măsoară rezultatele la probele de patriotism, europenism şi lupta anticorupţie, care sunt unităţile de evaluare a acestora?
Punând cap la cap toate acestea, concluzia e una tristă:nu se poate pune semnul egal între ce merită românii şi ce vor, dar mai ales între acestea, ce au şi vor avea!